Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Economie » Activitatea economică în zona euro a revenit pe creştere în iulie, pentru prima dată în ultimele patru luni Activitatea economică în zona euro a revenit pe creştere în iulie, pentru prima dată în ultimele patru luni 24 iul. 2026 Redacția • Economie –> SHARE: WhatsApp icon Foto: Marian Vejcik / Dreamstime. com Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Activitatea economică în zona euro a revenit pe creştere în iulie, pentru prima dată în ultimele patru luni, datorită redresării comenzilor noi, arată rezultatele unui sondaj S&P Global, publicat vineri, transmite Agerpres.

Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind activitatea economică în zona euro, calculat de S&P Global, a urcat în iulie la 51,9 puncte (de la 50 de puncte luna precedentă), depăşind pragul de 50 de puncte, care separă o creştere de o contracţie a economiei. Este cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni. „Creşterea PMI sugerează redresarea activităţii economice în zona euro şi atenuarea presiunilor inflaţioniste.

Dar ţinând cont de escaladarea războiului din Orientul Mijlociu şi avansului preţurilor energiei, unele îmbunătăţiri ar putea fi de scurtă durată”, a indicat Henry Chambers de la Capital Economics. Comenzile noi au crescut pentru prima dată din februarie, înregistrând cel mai rapid ritm de creştere începând din aprilie 2023. Industria şi serviciile au contribuit la redresarea activităţii economice în zona euro.

Indicele privind serviciile a urcat în iulie la 51,6 puncte (de la 49,4 de puncte luna precedentă). Este cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni, în timp ce indicele privind producţia este la cel mai ridicat nivel din ultimele 52 de luni. Activitatea în Germania, cea mai mare economie din Europa, a revenit pe creştere în iulie, în timp ce în Franţa s-a atenuat declinul din servicii.

Restul zonei euro a raportat cel mai solid ritm de creştere din ultimele optluni.. În afara UE, activitatea economică în Marea Britanie a revenit pe creştere în iulie, pentru prima dată în ultimele trei luni, un semn încurajator pentru noul premier Andy Burnham. Şi numărul de angajaţi a urcat în zona euro luna aceasta, după opt luni de concedieri.

În primul trimestru din 2026, economia zonei euro s-a contract cu 0,2%, pe fondul impactului războiului din Orientul Mijlociu, dar datele PMI din iulie sugerează redresarea activităţii economice în semestrul doi, deşi riscurile rămân ridicate.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *