Grupul City Grill, controlat de antreprenorul Dragoş Petrescu, speră ca până la finalul lui 2026 să deschidă restaurantul istoric Cerbul Carpatin din Braşov, mutare ce i-ar asigura o primă prezenţă în oraşul de la poalele Tâmpei. Tot în acest an, compania a făcut un prim pas şi pe litoralul românesc, deschizând un bistrou în Cazinoul din Constanţa.
O altă inaugurare aşteptată este cea a Berăria Gambrinus din zona Cişmigiu din Bucureşti, tot un nume cu istorie. „Am fost nevoiţi să ne ajustăm planul de investiţii pentru acest an, însă ne menţinem o direcţie clară de dezvoltare. În prezent, avem în lucru trei restaurante noi pe care urmează să le deschidem şi avem şi un amplu program de modernizare care vizează aproximativ cinci unităţi existente“, spune Petrescu.
Până în 2024, când City Grill a preluat pachetul majoritar de acţiuni al lanţului de restaurante Marty din Cluj, grupul şi-a concentrat atenţia pe Capitală şi împrejurimi. Acum, operatorul îşi pune noi puncte pe hartă. Momentul exact al deschiderilor însă, nu e cert.
La Gambrinus, spre exemplu, Dragoş Petrescu spune că termenul se mai poate schimba, momentan fiind vorba de octombrie-noiembrie. Grupul din domeniul ospitalităţii are în portofoliu circa 40 de unităţi, sub multiple branduri. Are şi hoteluri de mici dimensiuni şi un spaţiu de evenimente în Corbeanca.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Sibiu – Piteşti sparge muntele: a început tunelul Balota, al cincilea de pe traseu, după una dintre cele mai complexe autorizaţii din zona montană OMV nu are dubii privind gazul din Neptun Deep. Până în 2040, cererea de gaze la nivel european rămâne robustă Tarom, la al 19-lea director general în zece ani, în timp ce pierderile totale se ridică la 1,7 miliarde de lei Bursă. Karoly Borbely, Ţiriac Holding şi Premier Energy Ungaria, fost CEO al Hidroelectrica: Sunt şanse mari ca la anul să revină încrederea în economia României, dacă vedem un guvern stabil La munte şi la mare.
Grupul City Grill speră ca până la finalul anului să deschidă restaurantul istoric Cerbul Carpatin din Braşov. Compania a inaugurat în 2026 şi un bistrou în Cazinoul din Constanţa EXCLUSIV ZF. Topul integral al băncilor după profiturile şi pierderile din 2025.
20 de bănci au fost pe profit şi 9 bănci au avut pierderi. Cumulat, tot sistemul bancar a avut un profit record de 15,4 mld. lei Business sportiv.
Spania pariază pe tineri. Naţionala iberică a cucerit al doilea titlu mondial la fotbal cu doi titulari de sub 20 de ani. Câţi dintre tinerii fotbalişti români visează la acest titlu şi câţi reuşesc în sportul rege?
Cum şi unde s-a construit în Bucureşti în ultimii zece ani, deceniul care a adus aproape 100. 000 de locuinţe noi în oraş? Una din două locuinţe nou construite se află în sectoarele 3 şi 4, care s-au dezvoltat ca poli rezidenţiali.
Spaţii mai mici, blocuri mai înalte. Dezvoltarea urbană cu grădiniţe, şcoli, şosele nu a ţinut pasul ZF Mobility, un proiect ZF şi Autonom. Bogdan Apahidean, Fleet Management Consulting: Flotele se uită la hibride, dar pentru ca electricele să prindă teren avem nevoie de mai multe staţii de încărcare ZF Tech Day.
Ionuţ Gherle, cofondator şi CEO al Alpha by Zendra, start-up de securitate cibernetică: Un raport de test de securitate făcut acum 11 luni nu mai spune nimic despre cum stai azi. Situaţia de la ANCPI arată că securitatea a devenit un risc de business, care nu se mai poate lăsa doar în seama echipei IT ZF Private Health. Giorgiana Lazăr, fondatoarea clinicii San Antonio: Marketingul aduce pacientul în clinică, dar serviciile primite îl fac să rămână.
Investiţia în noua clinică a fost de peste 2 mil. euro, fonduri proprii şi credite bancare CEC Bank pentru afaceri româneşti. Vicenţiu Ciobanu, CEO, Prime Batteries: Un sistem energetic nu se poate baza pe consumul casnic sau al spaţiilor comerciale, are nevoie de fabrici.