Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată freepik. com/Demisia tăcută a Generației Z: „Nu-mi mai sacrific timpul liber pentru job” Generația Z a ajuns, în ultimii ani, ținta principală a discuției despre „quiet quitting”: Pentru cineva aflat la primul job, distincția dintre „a-ți face treaba corect, dar fără să te sacrifici” și „a te retrage tacit din job” poate părea aproape imposibil de tras.
Cercetătorii în psihologie organizațională spun, însă, că diferența e reală, măsurabilă și că a o confunda poate costa scump, atât pe tânărul angajat, cât și pe angajator. Cifrele arată de ce fenomenul e asociat atât de des cu tinerii de azi. Potrivit unui sondaj Gallup, aproximativ 54% dintre angajații din generația Z și tinerii mileniali sunt „neangajați” emoțional la locul de muncă – un procent mai mare decât la generațiile mai în vârstă.
Un alt sondaj UKG arată că 83% dintre lucrătorii Gen Z din prima linie se simt epuizați, cel mai ridicat nivel dintre toate categoriile de vârstă analizate, iar conform Gallup, 68% dintre tinerii din Gen Z și mileniali raportează stres frecvent, resimțit „de cele mai multe ori”. Spre deosebire de generațiile anterioare, care, conform cercetătorilor, „duceau greul” epuizării în tăcere, Gen Z pare mai degrabă dispusă să plece dintr-un job care le face rău, decât să reziste cu orice preț – 65% dintre mileniali și o mare parte din Gen Z spun că echilibrul muncă-viață personală e „foarte important” atunci când aleg un angajator. „Quiet quitting” a intrat în vocabularul popular în 2022, printr-un videoclip TikTok al utilizatorului Zaiad Khan, vizionat de peste 3,5 milioane de ori.
Mesajul lui era simplu: „Munca nu e viața ta” – o respingere a culturii „hustle”, a ideii că trebuie să te dedici total jobului pentru a avea valoare. De atunci, termenul a fost preluat instant de presă și companii, dar și contestat la fel de repede: mulți critici, citați inclusiv de NPR, spun că e o denumire greșită pentru ceva mult mai vechi – stabilirea unor limite sănătoase la locul de muncă. Aici lucrurile devin interesante din punct de vedere psihologic.
Potrivit unei analize Forbes, bazate pe cercetare organizațională, există o diferență fundamentală de mecanism, nu doar de etichetă: Stabilirea limitelor sănătoase e un comportament proactiv, intenționat și conștient – tânărul angajat decide activ unde se termină munca și unde începe viața personală, rămânând în același timp implicat și eficient în orele de program. „Quiet quitting” în sensul negativ (numit uneori „quit and stay” – demisie fără demisie) e, de regulă, pasiv și reactiv: angajatul reduce treptat efortul discreționar, indiferent de câte ore lucrează, ca reacție la dezangajare emoțională, nu ca decizie deliberată. Publicația științifică Simply Psychology rezumă distincția astfel: prima formă poate fi sănătoasă și rațională; a doua e semnalul unei relații – cu organizația, cu rolul sau cu managerul – care s-a rupt semnificativ.
Psihologii explică fenomenul prin două modele teoretice consacrate în psihologia muncii. Modelul Dezechilibrului Efort-Recompensă (Siegrist, 1996) arată că, atunci când o persoană simte că oferă mult mai mult decât primește – emoțional, cognitiv sau relațional -, motivația și implicarea scad natural, ca mecanism de auto-protecție. Modelul Cerințe-Resurse al Postului (Bakker & Demerouti, 2007) arată, la rândul lui, că dezangajarea apare frecvent atunci când oamenii se confruntă cu stres cronic, combinat cu resurse reduse – lipsă de control, de recunoaștere, de sens sau de odihnă.
Practic, conform acestor cercetări, retragerea tacită din job nu e, de cele mai multe ori, un defect de caracter sau lene specifică unei generații, ci un răspuns adaptativ al psihicului, care încearcă să conserve energie atunci când cerințele depășesc constant capacitatea persoanei.