Prada a ales să spună un singur lucru la Milano, dar să-l spună de 63 de ori. Colecția primăvară-vară 2027, care a deschis sezonul în capitala modei italiene, are fustă în fiecare look, fără excepție. Nu e un simplu capriciu de stil. E o declarație despre cum lucrează Miuccia Prada: ia o piesă banală și o întoarce pe toate fețele până când obiectul familiar devine greu de recunoscut. Titlul mai ridică însă o întrebare: unde e Raf Simons? Colecția poartă atât de clar semnătura Miucciei încât contribuția co-directorului ei de creație pare greu de identificat.
Obsesia nu e nouă. Fusta apare constant în colecțiile Miucciei Prada și în garderoba ei personală. Acum aproximativ douăzeci de ani, creatoarea compara fusta cu un tricou: o piesă simplă, destul de maleabilă încât să poată purta aproape orice idee. În SS27, comparația aceea a devenit conceptul întregului show. Primele apariții nu lasă loc de interpretări. Sus sunt doar sutiene, bandeau-uri și tricotaje simple, reduse aproape la nimic, astfel încât atenția coboară inevitabil spre talie. Culorile nu sunt deloc cuminți: o fustă roșie cu o fantă largă prinsă cu Velcro, un roz aproape strident, apoi galben acid și verde.
Cea mai interesantă alegere e felul în care colecția își arată construcția. Velcro-ul și capsele metalice supradimensionate nu mai sunt ascunse, ci devin decor. Cristalele sunt puse pe elemente cu aer industrial. Crinolina, făcută istoric ca să stea sub fustă, iese la suprafață și devine strat decorativ sau chiar un fel de carcasă. Materialele mută și ele reperele. Re-Nylon-ul și țesăturile tehnice sunt plisate, iar bumbacul e tratat ca să semene cu pielea sau suede-ul. Toate acestea sunt tipice pentru Prada, casa care a făcut din nailon un material de lux și care revine constant la ideea de „urât” asumat.
Colecția nu propune 63 de idei diferite. Propune același obiect, modificat puțin de la o ținută la alta. Fanta se mută, volumul crește, apare transparența, iar o suprafață simplă se umple de aplicații. Fusta trece de la rigid la fragil și apoi la aproape utilitar. În unele dintre cele mai reușite ținute, materialul pare prea mult pentru propria siluetă: pliseurile se întind în lateral, iar modelele țin surplusul de țesătură în mână. În altele, volumul pus pe șolduri creează intenționat o formă incomodă. Unele fuste par neterminate, altele se desfac sau sunt acoperite de straturi transparente care par să stea separat de corp.
Mesajul are un sens clar într-un moment în care industria caută spectacol cu orice preț. Prada răspunde cu disciplină și rămâne la o singură piesă, pe care o analizează în detaliu. Rămâne de văzut cât din acest exercițiu conceptual va ajunge în magazine. Istoria casei sugerează însă că fustele de pe podium vor fi copiate pe scară largă în sezoanele următoare, cum s-a întâmplat de multe ori cu ideile Miucciei Prada.
Sursă text și foto: G4Media — articolul original