Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Subalterna lui Pîslaru și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles, deși cerea bani de cazare Fosta cumnată a lui Drulă, „unsă” șefă peste Fondurile Europene, are două proprietăți în Belgia. Ministrul de resort și-a tras, la rândul lui, o casă în aceeași zonă Dragoș Pîslaru, ministrul demis care se plângea că este întreținut de soție, în timp ce își cumpăra, anul trecut, o casă într-una dintre cele mai căutate cartiere de la periferia Bruxelles-ului, este eclipsat, la capitolul imobiliar, de către unul dintre secretarii săi de stat.
Alina Roxana Gîrbea, fosta cumnată a lui Cătălin Drulă și care a lucrat la cabinetul lui Dacian Cioloș, are două proprietăți la periferia Bruxelles-ului. Însă una dintre ele, un apartament de aproape 60 de metri pătrați, a fost cumpărat chiar în 2025, an în care și șeful său făcea propria achiziție imobiliară în zonă. Interesant este că, pe lângă cele două apartamente din Bruxelles și o treime dintr-o casă moștenită în județul Hunedoara, secretara de stat îi cerea ministrului Pîslaru să-i deconteze cheltuielile de cazare și de transport, pe durata mandatului, motivând că nu deține o proprietate în București.
La data de 18 noiembrie 2025, Ilie Bolojan o elibera din funcția de secretar de stat în Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pe Luminița Zezeanu. Cererea a fost formulată de către ministrul de resort, Dragoș Nicolae Pîslaru. În aceeași zi, având, de asemenea, la bază o adresă a MIPE, Ilie Bolojan emitea Decizia Prim-ministrului nr.
523/2025, prin care a numit-o pe Alina Roxana Gîrbea în această funcție de secretar de stat în Ministeru;ui Investițiilor și Proiectelor Europene. Presa dezvăluia, la momentul numirii, că Alina Roxana Gîrbea este cumnata neoficială a fostului lider al USR, Cătălin Drulă. Mai exact, aceasta a fost căsătorită cu Florin Adrian păun, fratele Ralucăi Păun, aceasta din urmă fiind partenera de viață a lui Cătălin Drulă.
Numirea a avut loc în plină campanie electorală pentru alegerile parțiale din toamna anului trecut, pentru funcția de primar general al Capitalei, unde Cătălin Drulă a fost candidat susținut de către USR. Pe site-ul oficial al MIPE, secretarul de stat Alina Roxana Gîrbea a completat și publicat voluntar, la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, o declarație de avere din care rezultă că are același„hobby” imobiliar cu șeful său, ministrul Dragoș Pîslaru. Astfel, potrivit declarației de avere datate 15 decembrie 2025, Alina Roxana Gîrbea scrie că și-a cumpărat, în anul 2025, un apartament, cu suprafața de 57 de metri pătrați, în localitatea Saint-Gilles, din Belgia, aflată la periferia central-sudică a Bruxelles-ului.
Această proprietate se adaugă, astfel, unui alt apartament, cumpărat de către Alina Roxana Gîrbea, împreună cu Adrian Păun, în anul 2015, situate tot în Belgia, dar în localitatea Ixelles, având suprafața de 150 de metri pătrați. Localitatea este învecinată cu Saint-Gilles, aflându-se tot la periferia Bruxelles-ului. Conform declarației de avere citate, fosta cumnată a lui Cătălin Drulă mai deține o treime dintr-o casă de locuit, cu suprafața de 360 de metri pătrați, moștenită în anul 2019, în Brad, județul Hunedoara.
Publicația „Gândul” a dezvăluit, în această primăvară, că Alina Roxana Gîrbea a înaintat, după ce a fost „unsă” la MIPE, chiar ministrului Dragoș Pîslaru, o cerere în vederea decontării cheltuielilor de cazare și de transport. „Vă rog să îmi aprobați decontarea cheltuielilor de cazare și transport, potrivit prevederilor legale în vigoare, pe perioada mandatului. Declar pe propria răspundere că nu dețin în proprietate exclusivă sau în coproprietate imobile cu destinația de locuință în municipiul București”, scrie Gîrbea într-un document prezentat de sursa citată, semnat de către secretarul de stat și înaintat șefului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.