CFR Infrastructură caută o firmă care să refacă, în patru ani, între 20 și 100 de kilometri de cale ferată pe raza Regionalei Timișoara, într-un contract de până la 132 de milioane de euro cu TVA. Licitația a fost lansată de compania națională, iar ofertele pot fi depuse până la 23 noiembrie. Valoarea finală va depinde de volumul real al lucrărilor, nu de suma maximă din anunț.
În lei, plafonul estimat este de 584 de milioane fără TVA, adică aproximativ 707 milioane de lei cu TVA inclus. Lucrările vor acoperi între 5 și 25 de kilometri pe an, iar intervențiile vor fi stabilite după starea liniilor. Printre ele se numără înlocuirea șinelor, a traverselor și a sistemelor de prindere, demontarea și remontarea căii, completarea cu piatră spartă, nivelarea și profilarea mecanizată, refacerea geometriei liniei și schimbarea unor componente ale aparatelor de cale. Pe listă apar și lucrările la trecerile la nivel și evacuarea materialelor rezultate.
Scopul, potrivit documentației de achiziție, este readucerea liniilor la parametrii necesari circulației în siguranță și eliminarea restricțiilor de viteză. Pentru călători, asta înseamnă, în teorie, trenuri care nu mai încetinesc pe porțiunile degradate. Proiectul nu schimbă caracteristicile de bază ale infrastructurii, deci nu vorbim de modernizare sau de viteze mai mari, ci de menținerea și îmbunătățirea a ceea ce există.
Procedura este una națională: CFR vrea să atribuie șapte contracte, câte unul pentru fiecare regională feroviară, respectiv București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Galați și Constanța. Pentru Timișoara, nu e o premieră. În 2022, compania a semnat un contract similar, de 562 de milioane de lei fără TVA, cu SALCEF SPA. Noul plafon, de 584 de milioane de lei fără TVA, e ușor mai mare, iar diferența vine, probabil, din costurile materialelor și ale manoperei de la ultima atribuire.
Sursă text și foto: Banat NEWS (banatnews.ro) — articolul original
