Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată hepta/Președintele cere accelerarea dotărilor de Ziua Aviației: De Ziua Aviației Române, președintele Nicușor Dan afirmă că modernizarea Forțelor Aeriene rămâne o prioritate strategică. El le-a mulțumit aviatorilor pentru contribuția la apărarea României.
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis luni un mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. El a făcut câteva precizări despre rolul important al militarilor și al personalului din aviație în apărarea țării și în consolidarea securității pe flancul estic al NATO. Mesajul a fost făcut public de Administrația Prezidențială.
Nicușor Dan a declarat că această zi este dedicată tuturor celor care și-au pus cariera în slujba Aviației Române și a Forțelor Aeriene, spunând că sărbătoarea coincide cu celebrarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, considerat ocrotitorul spiritual al aviatorilor. „Respectul și recunoștința noastră se îndeaptă către cei care au servit și servesc Aviația Română și Forțele Aeriene – militari și personal civil deopotrivă, aflați în activitate, în rezervă sau în retragere. Prin profesionalism, curaj și devotament, cu toții îndeplinesc misiuni esențiale pentru apărarea țării, contribuie la securitatea spațiului aerian național și Aliat și intervin ori de câte ori este nevoie în sprijinul cetățenilor români”, a transmis președintele.
Șeful statului a adus un omagiu marilor nume care au ajutat la dezvoltarea aviației românești, precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă și Elie Carafoli, dar și militarilor care și-au pierdut viața în timpul misiunilor de luptă, al exercițiilor militare sau al intervențiilor în situații de urgență. Nicușor Dan a spus că situația geopolitică din prezent, când securitatea este amenințată de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, face ca rolul Forțelor Aeriene Române să fie mai important ca oricând. „În contextul actual de securitate, marcat de continuarea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și de provocările persistente la adresa stabilității regionale, Forțele Aeriene Române au un rol deosebit de important în apărarea spațiului aerian național și în consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO în regiunea Mării Negre și pe Flancul Estic al Alianței.
Alături de aliații și partenerii noștri, militarii români aduc o contribuție importantă la efortul întrunit de întărire a securității euroatlantice”, a afirmat șeful statului. Acesta a făcut câteva precizări și despre necesitatea continuării investițiilor în modernizarea Forțelor Aeriene, pe care o consideră o prioritate strategică pentru România. „Modernizarea Forțelor Aeriene reprezintă o prioritate strategică pentru România.
Programele majore de înzestrare, precum și activitățile de pregătire, aflate în desfășurare, sporesc capacitatea operațională a acestei categorii de forțe și asigură integrarea celor mai moderne capabilități, consolidând astfel capacitatea Armatei României de a răspunde eficient provocărilor de securitate actuale și viitoare, indiferent dacă sunt militare sau de natură hibridă”, a transmis președintele. Președintele a adresat apoi un mesaj de apreciere tuturor aviatorilor și militarilor din cadrul Forțelor Aeriene. „Vă felicit pentru profesionalismul cu care vă îndepliniți misiunile.
Prin dedicarea dumneavoastră, spațiul aerian al României este mai sigur, iar angajamentele asumate de țara noastră în NATO sunt îndeplinite cu responsabilitate. Vă mulțumesc pentru serviciul adus României și vă încurajez să vă desfășurați activitatea cu aceeași onoare, abnegație și curaj. Vă doresc multă sănătate și succes în misiuni.
La mulți ani Aviației Române și Forțelor Aeriene! ”, a transmis Nicușor Dan.