Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată noua taxă pe carbon ar putea scumpi viața românilor cu până la 10% Noua taxă europeană pe carbon, programată să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2028, ar putea aduce scumpiri importante pentru milioane de români. Potrivit unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), condusă de Dumitru Chisăliță, impactul nu se va vedea doar la pompă, ci și în facturile la gaze naturale și în prețul alimentelor, materialelor de construcții sau serviciilor de transport.
România se numără printre cele zece state membre ale Uniunii Europene care au cerut Bruxelles-ului reanalizarea aplicării noii taxe pe carbon pentru carburanți. Solicitarea vizează însă doar sectorul transporturilor, nu și taxarea combustibililor utilizați pentru încălzirea locuințelor. Noua taxă face parte din sistemul european ETS2, care urmărește reducerea emisiilor de dioxid de carbon prin taxarea combustibililor fosili utilizați în sectoare care până acum nu erau incluse în schema europeană de comercializare a certificatelor de emisii.
Potrivit calculelor AEI, realizate la un curs de schimb de 5,24 lei pentru un euro, noua taxă ar adăuga: Raportat la prețurile actuale folosite în analiză, benzina ar ajunge de la 8,65 lei/litru la aproximativ 9,77 lei/litru, în timp ce motorina ar urca de la 9,43 lei/litru la circa 10,73 lei/litru. Creșterea ar însemna aproximativ 13% pentru benzină și 14% pentru motorină. Pentru un autoturism precum Dacia Logan, care parcurge aproximativ 15.
000 de kilometri pe an, AEI estimează că noua taxă ar însemna o cheltuială suplimentară de aproximativ 840 de lei anual. În aceste condiții, costul total anual cu combustibilul ar putea ajunge la aproximativ 12. 650 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 7% față de nivelul actual.
Specialiștii avertizează că scumpirea carburanților se va transmite în lanț către numeroase produse și servicii. Estimarea AEI privind noua taxă de carbon în transport arată o posibilă creștere viitoare a costurilor unei gospodării cu până la 5% . Analiza atrage atenția că România solicită deocamdată reconsiderarea taxei doar pentru carburanți, nu și pentru combustibilii utilizați la încălzirea locuințelor.
Dacă taxa ar intra în vigoare și pentru gazele naturale, impactul estimat ar fi semnificativ: Pe lângă populație, noua taxă ar urma să fie suportată și de numeroase activități economice care folosesc combustibili fosili, inclusiv: AEI estimează că, dacă toate aceste costuri vor fi transferate către consumatori, cheltuielile populației ar putea crește cu aproximativ 10%. Președintele Asociației Energia Inteligentă consideră că România trebuie să aibă o poziție fermă în negocierile europene, astfel încât să evite o nouă rundă de scumpiri la energie. „România trebuie să aibă o poziție fermă, legitimă și negociabilă la nivel european, fără să pară nici obedientă, nici obstrucționistă, dar care să prevină o nouă creștere a prețurilor la energie”, susține Dumitru Chisăliță.
Noua taxă pe carbon face parte din sistemul european ETS2 (Emissions Trading System 2), un mecanism prin care Uniunea Europeană încearcă să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să atingă obiectivul neutralității climatice până în 2050. Spre deosebire de actualul sistem ETS, care se aplică marilor centrale electrice și industriilor mari, ETS2 va viza sectoarele care generează o parte importantă din emisiile de carbon, dar care până acum nu au fost incluse în schema europeană de taxare. Practic, furnizorii de carburanți și gaze naturale vor trebui să cumpere certificate pentru emisiile de dioxid de carbon generate de produsele pe care le comercializează.
Costul acestor certificate va fi inclus în prețul final plătit de consumatori. Scopul declarat al Comisiei Europene este încurajarea investițiilor în soluții mai puțin poluante, precum mașinile electrice, transportul public, izolarea termică a locuințelor sau sistemele moderne de încălzire.