Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. În aceeași zi, și fostul ministru al Energiei și al Cercetării, Bogdan Ivan, a publicat imagini din pelerinajul său la Muntele Athos, unde s-a întâlnit cu același Protos Gheronda Gheorghe Vatopedinul. Postarea lui Ivan a atras atenția și printr-o formulare în care politicianul a scris „Dumnezeu să binecuvânteze monarhii români” , deși, în contextul mesajului despre viața monahală de la Athos, este posibil ca intenția sa era să se refere la „monahii români”, respectiv călugări.

Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, a făcut parte din Guvernul Ilie Bolojan până la demiterea Executivului prin moțiune de cenzură inițiată de PSD și adoptată de Parlament în luna mai. „Astăzi am avut onoarea de a mă întâlni cu Protosul Sfântului Munte Athos, Părintele Gheronda Gheorghe Vatopedinul, cu care am vorbit, simplu, despre bine”, a scris fostul ministru, într-o postare în care scrie despre ascultare, rugăciune, smerenie și regăsire sufletească, cuvinte din vocabularul religios. El face o promisiune că se întoarce de la Athos cu credința că România are nevoie de mai puțină învrăjbire.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *