Foto: Apele Române Olt: Dunărea la Corabia, la confluenţa cu râul Olt Fermierii din sudul ţării sunt „loviţi” de vreme, din nou. Dunărea a atins astăzi cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani, respectiv de 1750 mc/s, având o tendinţă de scădere pentru următoarele 4-5 zile, ajungând până la nivelul de 1700 mc/s, potrivit prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Astfel, pe sectorul Călăraşi-Cernavodă, au fost impuse restricţii de folosinţă, care înseamnă furnizarea apei cu debite reduse pentru irigaţii, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Naţionale „Apele Române”. „Debitul actual al Dunării la Baziaş este comparabil cu valoarea minimă înregistrată în 2003 când Dunărea atingea debitul de 1650 mc/s. Cel mai mic debit înregistrat de Dunăre a fost în anul 1985 când aceasta avea la intrarea în ţară 1400 mc/s”, spun reprezentanţii Apelor Române.
Călăraşi este unul dintre cele mai puternice judeţe agricole din România. Este în top 5 la suprafaţa agricolă şi la producţia de cereale, pe locul 2 la suprafaţa cultivată cu porumb şi rapiţă şi pe locul 1 la producţia de rapiţă. De asemenea, se iau măsuri în vederea menţinerii unor debite minime pe Dunăre pentru asigurarea producţiei de energie nucleară.
Pentru a preveni pe cât posibil impactul reducerii debitelor Dunării din această perioadă, Apele Române şi Hidroelectrica au început evacuări de debite controlate pe acumulările de pe Olt (Hidroelectrica) şi Argeş (Admnistraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea) în vederea menţinerii unor nivele minime pentru asigurarea apei necesare producerii de energie nucleară la CNE Cernavodă. Începând de luni, 20 iulie, se aşteaptă o îmbunătăţire a situaţiei datorită precipitaţiilor prognozate, debitul Dunării la intrarea în ţară va avea o tendinţă de creştere şi va ajunge la 1900 mc/s. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Mondialul de fotbal, fără impact în businessul restaurantelor şi retailerilor electro-IT locali.
„Lipsa României de la acest campionat şi orarul de joc au făcut ca vânzările să nu crească semnificativ“ În luna mai, românii au dat 1 mld. euro pe vacanţe. Nici nu a început vara şi turismul extern creşte cu 28% Efectul furtunilor în asigurări: numărul poliţelor noi CASCO a crescut cu 75% în T1/2026 Bursă.
Fraţii Pavăl de la Dedeman, investiţii de 1,75 miliarde de lei în acţiuni Electrica şi Transelectrica Bursă. Din fiecare 100 lei tranzacţionaţi la bursă anul acesta, 3,6 lei au mers spre ETF-uri, de aproape patru ori mai mult decât în 2025, la un nou maxim istoric Nibiru, prima investiţie de amploare de pe litoral: ce aşteptări au fondatorii proiectului după investiţii de 50 de milioane de euro. Andrei Şelaru (Selly), CEO, Nibiru: Este un proiect care poate reda strălucirea litoralului românesc „Tinerii nu mai vor să fie profesori!
“ Chiar aşa să fie? Care este povestea tânărului care a ales catedra, deşi putea câştiga mai mulţi bani în IT Deficitul de cont curent, la cinci luni, s-a ajustat uşor, dar nu pentru că economia se îmbunătăţeşte, ci pentru că avem o scădere a consumului. Deficitul de cont curent s-a redus, în primele cinci luni din an, cu 600 mil.
euro faţă de faţă de aceeaşi perioadă a lui 2025, la 11,4 mld. euro (minus 5%, an/an) Koen Deryckere, noul CEO global al Cegeka, grup belgian de servicii IT cu peste 10. 000 de angajaţi: Avem ambiţia de a crea un jucător european semnificativ, iar România va deveni „coloana vertebrală de livrare şi inovaţie“ a acestui plan Ca să scape de criza politică, românii au plecat în vacanţă.
În mai, o lună din extrasezon, românii au cheltuit 1 miliard de euro pe vacanţe în străinătate. Sumele cheltuite pe vacanţe în afara ţării au crescut cu cel puţin 10% în fiecare lună din acest an, iar recordul de până acum este în mai, când avansul a fost de 28% ZF 15 minute cu un antreprenor.