Zona de nord a județului Mehedinți, precum și zona de centru și sud a județului Caraș Severin nu sunt în prezent alimentate cu gaze naturale, ceea ce a determinat declararea drept proiect de importantă națională a obiectivului de investiții al Transgaz pe direcția localităților Prunișor Orșova, jud. Mehedinți, Băile Herculane – Jupa, Obreja (jud.

Caraș Severin). Transgaz, prima multinațională a României, fiind operatorului național de sistem și transport al gazelor naturale atât din România și din Republica Moldova, este o companie controlată de stat, prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), care are pachetul majoritar de 58,5% din acțiuni, deține statutul de monopol în transportul gazelor naturale din România și vehiculează circa 90% din totalul gazelor naturale consumate. lmpact social și economic semnificativ Potrivit datelor Transgaz, în lungime de 177,5 km, cu DN 600 și PN 40 bar, conducta de transport gaze naturale pe direcția Prunișor-Orșova-Băile Herculane-Jupa traversează două județe (25 de unități administrativ teriroriale UAT-uri) din care, Mehedinți (12 UAT-uri) și Caraș-Severin (13 UAT-uri).

Stadiul execuției lucrărilor a fost verificat joi de Ion Sterian, directorul general Transgaz , într-o vizită de lucru pe șantierul Conductei de transport gaze naturale pe direcția Prunișor-Orșova-Băile Herculane-Jupa. În marja vizitei, șeful operatorului sistemului național de sistem și transport al gazelor naturale s-a întâlnit și cu primarul orașului Orșova, Adrian Cican, și la Depozitul de material tubular de la Mehadia și cu inspecții ale sudurilor realizate la tronsoanele 16, 20 și 22 din traseul conductei. „Prin realizarea acestei conducte se asigură alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona de interes a obiectivului, cât și crearea premiselor interconectării zonei de Vest a țării (Caransebeș) cu zona de Sud Vest a țării (Drobeta Turnu Severin).

lmpactul social și economic este semnificativ, deoarece conducta va permite atât alimentarea cu gaze naturale a unor localități cu potențial turistic ridicat (turismul balneoclimateric oferit de stațiunea Băile Herculane care deține un patrimoniu balneo-climateric și cultural cu istoric bimilenar), cât și premisa dezvoltării economice bazată pe surse de energie eficientă și în concordanță cu standardele actuale de protejare a mediului”, au transmis oficialii Transgaz . Potrivit companiei, aproximativ 74. 491 consumatori casnici și 232 de instituții publice (unități de învățământ, unități de cult, cămine culturale, unități medicale), din care: 21.

832 consumatori casnici și 85 de instituții publice în județul Mehedinți și 52. 659 consumatori casnici și 147 de instituții publice în județul Caraș Severin, vor beneficia de asigurarea alimentării cu gaze naturale. „Cu o valoare de 682 milioane lei (aprox.

130,2 milioane euro) și proiectată să răspundă cerințelor viitoare ale pieței, investiția stimulează economia locală prin creșterea potențialului turistic și de agrement a zonei; dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice cu o paletă foarte largă de factori naturali: ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonate, calcice, magneziene, termale; creșterea investițiilor private în domeniul turismului realizate în noi capacități de cazare și în modernizarea celor existente, generând creșterea capacității de cazare și a numărului de turiști; creșterea investițiilor în industrie”, arată reprezentanții Transgaz. Având în vedere importanța pentru reducerea amprentei de carbon, pentru alinierea la standardele prevăzute de strategia de decarbonizare, acest proiectul de investiție a fost depus pentru finanțare nerambursabilă din Fondul pentru Mediu, obținând o finanțare de cca. 229,11 milioane lei.

Diferența de finanțare va fi acoperită printr-un mix financiar competitiv inclusiv surse proprii Conform estimărilor oficiale, lucrările de execuție și punerea în funcțiune a Conductei de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova Băile Herculane – Jupa se vor finaliza la finele anului viitor. Astfel, la sfârșitul anului 2027, orașul Orșova va beneficia de asigurarea alimentării cu gaze naturale.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *