Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ionuț Bălan Istoria vorbește adesea despre ascensiunea și căderea imperiilor. Economia spune însă o poveste diferită.

Uneori, companii le trăiesc mai mult decât statele în care s-au născut. Puține state mai există astăzi în forma pe care o aveau în 1865. BASF există încă.

Bayer există încă. Siemens există încă. Thyssenkrupp există încă.

Puține exemple ilustrează mai bine longevitatea marilor companii decât industria germană. La sfârșitul secolului al XIX-lea, orașe precum Ludwigshafen, Leverkusen, Frankfurt, Berlin și Essen deveniseră laboratoarele unei revoluții industriale care avea să schimbe lumea. Aici au apărut companii ale căror nume continuă să existe și astăzi, chiar dacă puțini mai știu ce înseamnă ele.

Sigur că sunt și inițiale cu o încărcătură aparte. BASF și AGFA. Este foarte greu să reții Badische Anilin – und Soda-Fabrik, adică „Fabrica de Anilină și Sodă din Baden”, respectiv Aktiengesellschaft für Anilinfabrikation, „Societate pe Acțiuni pentru Fabricarea Anilinei”.

Dar tocmai aceste denumiri spun povestea unei epoci în care anilina, obținută inițial din gudronul de huilă, revoluționa industria coloranților și transforma Germania în liderul mondial al chimiei fine. Din aceste laboratoare aveau să iasă mult mai mult decât vopsele. BASF producea coloranți, îngrășăminte, mase plastice, cauciuc sintetic și mii de substanțe fără de care agricultura și industria modernă ar fi fost de neconceput.

Bayer avea să intre în istorie în 1897, când chimistul Felix Hoffmann a sintetizat acidul acetilsalicilic într-o formă stabilă și potrivită pentru utilizare medicală. În 1899, apărea marca Aspirin, unul dintre cele mai cunoscute medicamente din lume. Un comprimat de Aspirină conține și astăzi acid acetilsalicilic, utilizat împotriva durerii, febrei și inflamației, iar în doze mici, pentru reducerea riscului formării cheagurilor de sânge.

AGFA avea să schimbe, la rândul ei, modul în care oamenii își păstrau amintirile. Filmele fotografice, plăcile fotografice, peliculele cinematografice, radiografiile medicale și, mai târziu, benzile de magnetofon și casetele audio au purtat numele companiei în milioane de locuințe. Pentru generațiile anilor 1960, 1970 și 1980, AGFA era la fel de familiară precum Kodak sau Fuji.

În multe case europene, vacanțele erau fotografiate pe film AGFA, iar muzica era înregistrată pe benzi și casete fabricate cu tehnologia companiei. În 1964, Bayer și-a unit activitățile fotografice cu compania belgiană Gevaert, luând naștere Agfa-Gevaert. Astăzi, sediul grupului se află la Mortsel, în Belgia, iar compania continuă să existe, deși nu mai este asociată cu aparatele foto ale turiștilor, ci cu imagistica medicală, tiparul industrial și tehnologiile digitale.

Poate că aceasta este cea mai discretă formă de reziliență: momentul în care produsul cu care ai devenit celebru aproape că dispare, dar compania găsește o altă cale de a rămâne relevantă. Mai există însă un detaliu pe care istoria îl trece adesea cu vederea. În spatele acestor companii nu se aflau doar fabrici, ci adevărate dinastii industriale.

Familia Krupp transformase Essen în capitala europeană a oțelului și a industriei grele. Timp de generații, tunurile, locomotivele, șinele de cale ferată, podurile, utilajele și echipamentele produse de Krupp au ajuns pe aproape toate continentele. Pentru mulți contemporani, numele companiei devenise aproape sinonim cu puterea industrială a Germaniei.

În apropiere, familia Thyssen construia un alt imperiu al oțelului și cărbunelui. Minele, furnalele și combinatele sale au alimentat industrializarea germană și au contribuit la transformarea Ruhrului într-unul dintre cele mai mari clustere industriale din lume. Astăzi, Thyssenkrupp continuă să existe, deși economia în care operează este complet diferită de cea în care s-a născut.

La Berlin și apoi la München, Siemens schimba o altă lume. Nu era vorba despre oțel, ci despre electricitate.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *