Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Vedere din Astrahan, cu fluviul Volga în prim-plan Astăzi, la „Dicționar”, vă supunem curiozității poveștile a două nume: Smaranda și Astrahan (veche capitală pe Volga a tătarilor, astăzi în Rusia). Ia, luați aminte!
Când își serba onomastica „Smărăndița popii”? O întrebare cu răspuns inclus, marca Gheorghiță Ciocioi, etnolog fin: „«Smărăndița popii» e unul dintre personajele faimoase din literatura română, nemurit de Creangă în Amintiri din copilărie. Fiica preotului din Humulești era «o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieţii și din carte, dar și din nebunii».
De ce, totuși, românii – cu seamă preoții – își botezau copilele Smaranda? De unde se trage nume le dat? Asemenea celui de Zamfira, des întâlnit și el la noi, acesta a fost luat după piatra prețioasă numită smarald/smaragd (smáragdos, în greacă).
În română, dar și în bulgară, numirea a circulat într-o vreme ca smarand. Numele «creiona» o persoană ca «rară», «de preț», «strălucitoare», după frumusețea acestei pietre verzi (safirul, de unde Zamfira, e o piatră prețioasă de culoare albastră). Smaranda este echivalentul numelui spaniol Esmeralda (devenit faimos prin romanul Cocoșatul de la Notre-Dame a lui Victor Hugo).
La greci, și astăzi numele de Smaragda (Σμαράγδα) sau Smaragdi (Σμαράγδη) este unul popular. La fel și la bulgari (Smaranda, Smaragda, Smaraida). Când își serbau/serbează Smarandele/Smărăndițele onomastica?
Pe 9 martie, de Cei 40 de mucenici. Printre ei, s-a aflat și Sfântul Mucenic Smaragd”. „ M-a făcut mama oltean ,/ Port căciulă de astrahan” – cunoaștem aceste versuri, dar știm și cum se tălmăcește numele orașului Astrahan?
Gheorghiță Ciocioi: „De Astrahan, românii știu mai ales după ce și-au adăugat în port (cu precădere, oltenii) celebrele căciuli de Karakul, și au tradus, în 1839, Cazania (Chiriacodromionul) lui Nikifor Teotoke, arhiepiscop de Astrahan și Stavropol (1786-1792), citită până astăzi în biserici. Blana de oi de Karakul, provenind din Asia Centrală, Uzbekistan, era neguțătorită intens, în urmă cu două veacuri, în orașul Astrahan din Rusia, un mare nod comercial prin care aceste mărfuri de preț plecau spre Europa. Casele de modă occidentale o aveau, de altfel, la mare cinste, generalii, boierii și demnitarii de la noi dorind să îmbrace o haină ori să poarte o căciulă de Astrahan până către jumătatea veacului al XX-lea.
Românii de rând, în excursiile făcute în Rusia, în perioada comunistă, țineau neapărat să se întoarcă și ei acasă măcar cu una-două căciuli de Astrahan”. Înduioșător… „În fine – a reluat reputatul etnolog -, povestea ar fi una lungă, fascinantă chiar. De depănat însă cu o altă ocazie…
De unde, totuși, numele orașului Astrahan, capitală de hanat tătar, cucerită de rușii la 1556? Astrahan este o corupere fonetică slavă a vechii numiri tătărești a urbei din vremea Hoardei de Aur: Hajji Tarkhan (Hagi Tarhan). Hajji – titlu onorific pentru un «hagiu» la Mecca; Tarhan – titlu de noblețe mongolo-turcic, acordat unei persoane sau unui loc – scutiți de impozite.
Celebrul călător Ibn Battuta (1304-1368), ajuns în acest oraș, consemnează că așezarea a fost fondată de un pelerin musulman, căruia hanul tătar i-a acordat autonomie și scutire de taxe. Sub influența limbilor persană și rusă, Hajji Tarkhan s-a transformat în Hashtarkhan, Astarakhan și, în cele din urmă, în Astrahan. În turcă, Tarkhan (Tarkan, Tarhan) este un titlu de noblețe, militar și administrativ.
Un tarkhan putea să intre în palatul suveranului fără vreo permisiune aparte. De asemenea, un tarkhan, la mongoli, era iertat pentru primele nouă infracțiuni săvârșite de el sau de copiii săi. Iată povestea numelui Astrahan, pe scurt”.
Mulțumim. Pentru a face trecerea la „Pastila de religie”, am luat la scărmănat cuvântul „moaște”: „În greaca veche: Λείψανα – rămășițe pământești ale oamenilor considerați sfinți. În latină, Reliquiae.