200 de milioane nu-i ajung. Starul care își sfidează echipa înainte de presezonFoto: Mediafax

Jalen Duren a refuzat 200 de milioane de dolari de la Detroit Pistons, iar până la 1 octombrie trebuie să decidă dacă semnează sau pleacă, practic, într-un an de probă. Pivotul de 22 de ani pare pregătit să riște. Dacă nu ajunge la o înțelegere cu clubul, poate accepta oferta de calificare de 9,6 milioane de dolari pentru sezonul următor. Ar juca astfel un singur an la Detroit, iar în vara lui 2027 ar deveni agent liber fără restricții, liber să negocieze cu orice echipă. Cu doar câteva zile rămase până la termen și cu training camp-ul aproape, conflictul a devenit o problemă reală pentru una dintre cele mai promițătoare echipe din Est.

Negocierile au pornit de la 190 de milioane. Potrivit lui Sam Amick de la The Athletic, citat de AS, Pistons au urcat oferta la 200 de milioane abia după câteva săptămâni în care nu s-a mișcat nimic. Nici așa Duren nu a acceptat. Pretențiile lui au o bază concretă: a fost inclus în a treia echipă ideală a NBA, așa că i s-a activat „regula Derrick Rose”. Asta înseamnă că putea primi o prelungire de 287 de milioane pe cinci ani, adică 30% din plafonul salarial. Detroit a ezitat să meargă atât de sus din cauza playoff-ului. Acolo, Duren a avut doar 10,2 puncte și 8,5 recuperări pe meci, cifre modeste pentru un jucător care cere statut de vedetă. Rămâne așadar o diferență de aproape 90 de milioane între ce oferă clubul și ce crede jucătorul că merită.

Contează însă și orgoliul. Pentru a doua vară la rând, Duren se simte subapreciat de club. Pistons s-au grăbit mai întâi să-i prelungească lui Ausar Thompson contractul, cu 155 de milioane pe cinci ani. Iar cu câteva săptămâni în urmă, fratele geamăn al lui Ausar, Amen Thompson, a semnat pentru 208 milioane pe cinci ani. E greu de crezut că pivotul nu face comparația. Nemulțumirea se vede deja: Duren a lipsit de la minicampul organizat de Cade Cunningham la San Diego și de la evenimentul proprietarului Tom Gores, tot în California. Potrivit AS, a lăsat să se înțeleagă că ar putea lipsi și de la training camp.

Ofertele din afară par să-i dea curaj. Sacramento Kings și Milwaukee Bucks sunt interesate de el, iar în 2027 ar putea semna, cu o altă echipă, un contract de maximum patru ani, estimat la 189,9 milioane de dolari. Riscul este însă foarte mare. AS avertizează că o accidentare sau încă un playoff slab i-ar scădea mult valoarea pe piață. În plus, chiar dacă totul merge bine, după impozite varianta amânată i-ar aduce mai puțini bani net decât oferta pe care o are acum. Practic, Duren ar pune în joc 200 de milioane sigure pe un singur sezon, doar ca să arate că are dreptate.

Mai este o problemă, mai puțin discutată, dar care spune multe. The Athletic scrie că Pistons vor o clauză prin care Duren să fie cântărit lunar. Clauze asemănătoare au mai acceptat Glen Davis, Boris Diaw și Zion Williamson. Pentru club, e o formă de protecție pentru o investiție uriașă. Pentru un jucător care se simte deja nedreptățit, poate părea încă un semn de neîncredere. Dacă nu se ajunge la un compromis până la 1 octombrie, Detroit riscă să înceapă sezonul cu un pivot titular nemulțumit și cu posibilitatea să-l piardă fără nicio compensație peste un an.

Sursă text și foto: Mediafax — articolul original

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *