Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Un mare producător auto european își reduce gama de modele. Unul dintre cei mai mari producători auto din Europa intră într-o reorganizare profundă, în contextul încetinirii pieței auto globale, dar și al presiunilor generate de concurența venită din China.

Conducerea grupului german Volkswagen a comunicat în această săptămână că intenționează să reducă drastic gama de modele și să diminueze și mai mult capacitatea de producție. Decizia a fost luată în urma unei ședințe tensionate a Consiliului de Supraveghere, în care reprezentanții angajaților s-au opus unor măsuri mai dure. Concret, Volkswagen a hotărât că până la 50% din modelele actuale vor dispărea treptat în următorii ani, iar compania se va axa pe segmentele profitabile ale pieței, scrie CNBC.

De asemenea, și capacitatea de producție va fi redusă la nouă milioane de vehicule pe an, comparativ cu obiectivul de 12 milioane stabilit înainte de pandemia de coronavirus, a mai anunțat grupul german într-un comunicat de presă. „Cu planul nostru de viitor, trecem la următoarea fază a transformării prin propriile noastre mijloace. Facem ca Grupul Volkswagen să fie mai rapid, mai rezistent și mai competitiv”, a declarat Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, într-un comunicat.

Anunțul din această săptămână vine după ce la sfârșitul lunii trecute, presa relata că Volkswagen ar lua în calcul închiderea a patru fabrici din Germania, respectiv Hanovra, Zwickau, Emden și fabrica Audi din Neckarsulm. În plus, grupul german ia în calcul și reducerea a până la 100. 000 de locuri de muncă.

Scopurile sunt reducerea costurilor și creșterea competitivității. Planul de concedieri în masă, considerat cel mai radical din istoria de aproape 90 de ani a companiei, se confruntă cu o opoziție fermă din partea legiuitorilor germani și a sindicatelor puternice. Citește pe Antena3.

ro O tânără a decis să-și vândă la second-hand toate hainele și a adunat suficienți bani pentru o vacanță de câteva luni în jurul lumii &times Citește pe LongevityMagazine. ro Tuberculoza se poate vindeca: campanie națională pentru prevenție și diagnostic precoce în România Citește pe Fanatik. ro România la EURO 2028: în ce urnă valorică vor fi tricolorii lui Gică Hagi.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *