Preşedintele Donald Trump a avertizat vineri Iranul că Statele Unite vor „devasta şi distruge” ţara dacă Teheranul va încerca să îl asasineze, potrivit Fox News. „1.
000 de rachete sunt pregătite de lansare şi îndreptate spre Republica Islamică Iran, iar alte mii vor urma imediat dacă guvernul iranian îşi va pune în practică ameninţarea, exprimată în numeroase locuri din întreaga lume, de a-l asasina sau de a încerca să-l asasineze pe preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite ale Americii, în acest caz, PE MINE! ”, a scris Trump pe Truth Social. Preşedintele a declarat că a ordonat deja armatei americane să fie pregătită să riposteze în cazul în care Iranul va încerca să îl asasineze.
„Ordinele au fost deja date, iar armata SUA este pregătită, dispusă şi capabilă, pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire, să devasteze şi să distrugă complet toate regiunile Iranului — LĂUDAT FIE ALLAH! ”, a spus Trump. Declaraţiile lui Trump au venit la o zi după ce The Wall Street Journal a relatat că serviciile de informaţii israeliene le-au transmis recent oficialilor americani informaţii potrivit cărora Iranul lua în calcul un nou complot pentru asasinarea preşedintelui.
La începutul acestei săptămâni, Trump le-a declarat reporterilor, la summitul NATO de la Ankara, Turcia, că rămâne principala ţintă a Iranului. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels BNR: Peste 60% din creditele ipotecare noi se duc în 10 judeţe Superprosumatorul, noua vedetă în energie. Claudia Griech, E.
ON Energie România: Cel mai bun prosumator este cel care foloseşte cât mai mult din ce produce Strabag vorbeşte despre achiziţiile recente: În următorii ani, sunt aşteptate investiţii mari în special în infrastructura feroviară Antreprenori locali. Producătorul Vitamin Aqua a terminat fabrica de 50 mil. euro cu ajutor de stat.
„Urcăm direct în clasamentul jucătorilor de top de pe piaţa regională. “ Antreprenori locali. Farmec începe anul viitor construcţia unei fabrici de cosmetice de 70 mil.
euro în Apahida, judeţul Cluj. „Avem PUZ-ul avizat“ Business sportiv. România şi Formula 1.
Ar putea ajunge piloţii români pe circuitele F1? „România are copii talentaţi şi oameni pasionaţi de motorsport. Problema nu este lipsa talentului, ci lipsa unui sistem care să îi susţină“ Bursă.
Operatorul de telecomunicaţii Digi vrea să atragă 290 mil. euro prin listarea a 17% din filiala spaniolă, la o evaluare de 1,66 mld. euro şi un multiplu EV/EBITDA de 10,6 ori.
La Bucureşti acţiunile sar cu 2% la un nou maxim istoric şi duc raliul la 60% de la începutul anului „Revoluţiile“ din Sănătate care n-au mai avut loc: trei proiecte pentru care s-au cheltuit zeci de milioane de euro s-au pierdut în sertare. Dosarul electronic al pacientului, care a costat 80 mil. lei, nu funcţionează.
Planul naţional de cancer nu are amendamente pentru implementare. Programe de screening naţional nu mai avem din 2020 Business sportiv. Cine conduce retailul sportiv local?
Afacerile marilor jucători au continuat să crească, dar într-un ritm mai lent, în timp ce marjele de profit s-au comprimat CEC Bank pentru afaceri româneşti. Claudia Griech, CEO E. ON Energie România: Avem în plan pentru următorii trei ani investiţii anuale de 120 de milioane de euro.
Vedem că apare categoria de superprosumatori, acei prosumatori care folosesc cât mai mult din producţie pentru consumul propriu Cât de mult ţin românii la sănătatea lor şi care sunt cei mai mari asigurători pe această nişă? Piaţa asigurărilor de sănătate a ajuns în T1/2026 la subscrieri de peste 400 mil. lei, plus 11%.
Cresc şi numărul contractelor noi, dar şi despăgubirile plătite. Pe podium în top sunt Signal Iduna, Groupama şi Allianz-Ţiriac Harta salariilor pe judeţe. Valul majorărilor salariale se stinge: 12 judeţe au închis luna cu salarii mai mici decât în 2025, un singur judeţ a avut creştere de peste 10%.
