Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Bonnie Tyler și Robert Sullivan s-au cunoscut într-un club de noapte din Țara Galilor, într-o perioadă în care artista era la începutul carierei. Bonnie Tyler a fost una dintre cele mai mari vedete pop-rock din lume, însă dincolo de luminile reflectoarelor, artista galeză a trăit o poveste de dragoste de peste cinci decenii alături de Robert Sullivan, bărbatul care i-a fost alături atât înainte, cât și după ce a devenit celebră.

Cei doi au fost căsătoriți timp de 53 de ani, iar Robert Sullivan a rămas alături de artistă până în ultimele momente ale vieții sale. Bonnie Tyler și Robert Sullivan s-au cunoscut într-un club de noapte din Țara Galilor, într-o perioadă în care artista era la începutul carierei. Ea cânta în localul unde Sullivan era manager.

Cei doi au început o relație, iar în 1973 s-au căsătorit. De atunci au trecut împreună prin toate etapele carierei artistei, de la primele succese până la recunoașterea internațională. Sullivan i-a fost alături artistei în perioada în care a devenit cunoscută în întreaga lume datorită unor hituri, precum „Total Eclipse of the Heart” și „Holding Out for a Hero”.

Bonnie Tyler a pus muzica în centrul carierei salee, însă cei doi au avut și alte proiecte. Robert Sullivan a activat în domeniul investițiilor imobiliare, iar împreună au dezvoltat mai multe afaceri legate de proprietăți și cai. Cuplul a deținut 65 de grajduri pentru cai și 22 de proprietăți în Berkshire, Marea Britanie, domeniu în care au investit datorită pasiunii comune pentru echitație.

Bonnie Tyler și Robert Sullivan nu au avut copii. Artista a povestit în trecut că a pierdut o sarcină la vârsta de 40 de ani, după o perioadă în care folosise metode contraceptive. Deși nu a devenit mamă, Bonnie Tyler a avut o legătură apropiată cu nepoții săi, care i-au oferit bucuria de a fi înconjurată de copii.

Citiți și Bonnie Tyler a murit la 75 de ani. Ultimele detalii despre starea artistei după operația de urgență care i-a fost fatală Bonnie Tyler a murit la vârsta de 75 de ani, după o perioadă în care s-a confruntat cu probleme de sănătate. Artista s-a stins într-un spital din Portugalia, iar Robert Sullivan i-a fost alături până la final, relatează spynews.

ro. Povestea lor de dragoste a rămas una dintre cele mai longevive relații din lumea muzicii, construită pe sprijin reciproc, discreție și o legătură care a rezistat mai bine de jumătate de secol. Citește pe Antena3.

ro O tânără a decis să-și vândă la second-hand toate hainele și a adunat suficienți bani pentru o vacanță de câteva luni în jurul lumii &times Citește pe LongevityMagazine. ro Obiceiul simplu care protejează sănătatea mintală: Care este limita zilnică? Citește pe Fanatik.

ro David Popovici l-a primit cu mâncare românească pe rivalul Pan Zhanle: „E bună, dar restaurantul chinezesc rămâne preferatul meu!

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *