Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Articole » Franţa activează un nou plan de urgenţă împotriva caniculei / Meteorologiise aşteaptă ca temperaturile să urce până la 40 de grade Celsius în zilele următoare Franţa activează un nou plan de urgenţă împotriva caniculei / Meteorologiise aşteaptă ca temperaturile să urce până la 40 de grade Celsius în zilele următoare 10 iul. 2026 Rareș Constantin • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Sursa: Dreamstime. com Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Guvernul francez a pus în aplicare un plan de urgenţă fără precedent în contextul unui val de căldură sever, având în vedere că meteorologii se aşteaptă ca temperaturile să urce până la 40 de grade Celsius în zilele următoare, informează agenția de știri DPA, citată de Agerpres.
Noul plan, elaborat ca răspuns la valurile de căldură anterioare, prevede înfiinţarea unor centre de răcorire pentru persoanele expuse unui risc deosebit, a afirmat vineri purtătoarea de cuvânt a Guvernului de la Paris, Maud Bregeon, la postul de televiziune TF1. Această măsură le vizează în primul rând pe persoanele vârstnice, dar îi include şi pe oamenii fără adăpost. Biroul premierului Sebastien Lecornu a validat lansarea acestui plan de intervenţie.
Potrivit lui Maud Bregeon, planul se aplică regiunilor franceze care sunt vizate de cel mai înalt nivel de alertă de caniculă. Serviciul meteorologic francez, Meteo France, a precizat că, în acest moment, acest nivel de alertă a fost emis pentru nouă regiuni din vestul Franţei. Sâmbătă, zona afectată de caniculă urmează să se extindă, o alertă roşie urmând să intre în vigoare şi pentru zona metropolitană a Parisului.
Oamenii vor putea petrece câteva ore sau chiar să rămână peste noapte în centrele echipate cu sisteme de aer condiţionat, a afirmat Julien Marion, directorul Protecţiei Civile din Franţa, pentru postul de televiziune BFMTV. Acesta este cel de-al treilea episod de căldură extremă care afectează Franţa în decurs de două luni. Potrivit serviciului meteorologic Meteo France, valul de căldură ar trebui să dureze cel puţin până la jumătatea săptămânii viitoare.