Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ayyoub Bouaddi, în Franţa – Maroc sursa Getty Images Cel mai urmărit eveniment al planetei, Campionatul Mondial de fotbal, a ajuns aseară ȋn sferturile competiţiei, iar emoţiile au fost copleșitoare pentru Franţa și Maroc, cele două naţionale care s-au ȋntâlnit ȋn acest nivel al competiţiei. Cea mai iubită echipă a momentului și de asemenea definiţia spectacolului, Franţa lui Mbappé, Dembélé și Olisé a ȋnvins aseară liderul revoluţiei africane ȋn fotbal, Maroc, rezultat 2-0, ȋntr-un meci care s-a impus ca lider detașat de audienţă, pentru a 29-a zi consecutiv.

De altfel, Antena 1 a condus ieri clasamentul audienţelor, la nivelul întregii zile, ȋntr-o nouă zi cu record după record pentru competiţia mondială. Diseară, din nou ȋn lupta pentru semifinale, orice secundă poate face diferenţa ȋntre tragedie naţională sau glorie mondială. De la 22.

00, ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, Campioana Europei, care l-a trimis acasă ȋn lacrimi pe Ronaldo și zidul care nu se sparge, căci nu au luat niciun gol la acest Mondial, Spania lui Lamine Yamal ȋntâlnește armata bătrână și furioasă a Belgiei lui Tielemans, De Bruyne și Lukaku. Ieri, prima confruntare din sferturile Campionatului Mondial le-a adus faţă ȋn faţă pe Franţa și Maroc, ȋntr-un meci care a doborât record după record . Partida disputată ȋn intervalul 23.

01 – 01. 01, rezultat 2-0, transmisă ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, a fost prima opţine de vizionare a telespectatorilor, cu 49. 5% cotă de piață și 9 puncte de rating, urmată de Pro Tv cu 15.

4% cota de piaţă și 2. 8 puncte de rating, date ȋnregistrate la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde programul a ȋnregistrat 45% cotă de piaţă și 9.

7 puncte de rating, fiind urmat de Pro TV cu 11. 2% cota de piaţă și 2. 4 puncte de rating, dar și la nivelul ȋntregii ţări, unde Antena 1 a ȋnregistrat 38.

5% cotă de piaţă și 7. 9 puncte de rating, urmată tot de Pro TV cu 11. 8% cota de piaţă și 2.

4 puncte de rating. În minutul de aur, 23. 37, peste 1.

6 milioane de telespectatori urmăreau partida de la Antena 1. De altfel, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor și la nivelul ȋntregii zile, cu 2. 2 puncte de rating și 23.

4% cota de piaţă, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani. Aseară, Mbappé și Dembélé și-au dus naţionala, vicecampioană mondială en-titre, ȋn semifinalele Cupei Mondiale 2026, după ce s-au impus cu scorul de 2-0 ȋmpotriva Marocului, ȋn sferturile competiţiei de la Boston, partidă care a fost transmisă în direct şi în exclusivitate, în România, de Antena 1 şi AntenaPLAY . Francezii au deschis scorul prin Kylian Mbappé, ȋn minutul 60, pentru ca rezultatul final să fie stabilit de Ousmane Dembélé, care a marcat 6 minute mai târziu.

Cu acest rezultat, Franţa ajunge direct ȋn semifinale, acolo unde va ȋntâlni câștigătoarea dintre Spania și Belgia, duel care se vede astăzi live ȋn Antena 1 și AntenaPLAY, de la 22. 00. Confruntarea a doborât record după record aseară și a scris noi pagini ȋn istoria Campionatului Mondial 2026.

La 27 de ani și 201 zile, Mbappé este cel mai tânăr jucător care ajunge la 20 de meciuri la turneul final (record deţinut de polonezul Wladislaw Zmuda, potrivit Opta, la 28 de ani şi 34 de zile). De altfel, aseară, jucătorul a ajuns la 64 de goluri ȋn tricoul naţionalei Franţei și 36 de pase decisive, fiind primul jucător din istoria lor care ajunge la borna 100 în privinţa contribuţiilor la goluri. Inclusiv pentru Didier Deschamps partida a fost una istorică: antrenorul a devenit aseară selecţionerul cu cele mai multe meciuri din istoria turneului, fiind urmat de Helmut Schön, fostul selecţioner al Germaniei.

De recorduri au avut parte și marocanii aseară, ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *