Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Azilele lui Vorel Pașca erau curate dar nu aveau autorizații de funcționare. Alexandra Zară, fostă președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), susține că una dintre persoanele relocate din centrele neautorizate administrate de Viorel Pașca în județul Bihor figura în evidențele autorităților ca decedată, deși este în viață.
Situația urmează să fie clarificată de organele judiciare. Declarațiile au fost făcute după ce Alexandra Zară a fost eliberată din funcție de ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru. Invitată la România TV, Alexandra Zară a afirmat că una dintre cele 409 persoane relocate din centrele lui Viorel Pașca avea emis un certificat de deces încă de anul trecut.
„ O persoană dintre cele relocate, deși este în viață, avea eliberat certificat de deces în evidența autorităților competente. Toate aceste aspecte vor fi clarificate de organele judiciare. Este pe rol anularea certificatului de deces ”, a afirmat fosta șefă a ANPDPD.
Aceasta a precizat că nu poate oferi detalii suplimentare despre identitatea persoanei, invocând necesitatea protejării datelor beneficiarilor. Citiți și Scandalul azilelor din Bihor: Ministrul Muncii cere verificări de urgență după amenda record de 1 milion de lei dată asociației lui Viorel Pașca Alexandra Zară a relatat și o discuție purtată cu unul dintre beneficiarii relocați într-un centru din județul Gorj. Potrivit acesteia, persoana i-a precizat că, în perioada în care era cazată în centrul neautorizat din Bihor, beneficiarii petreceau cea mai mare parte a zilei în curte.
Fosta președintă a ANPDPD susține că această practică ar fi fost justificată prin reguli interne privind păstrarea curățeniei, care limitau timpul petrecut în camere pe parcursul zilei. „ Mi-a precizat că, în mare parte din timp, stăteau în curte. Înțeleg că aveau niște reguli care, pentru a păstra curățenia, nu le permiteau să stea în camere în timpul zilei ”, a afirmat Alexandra Zară.
Potrivit acesteia, din punct de vedere al condițiilor de viață, centrele „arătau în regulă”, însă principala problemă identificată de autorități este faptul că acestea funcționau fără autorizațiile prevăzute de lege, notează dcnews. ro. Autoritățile continuă verificările în acest caz, iar aspectele semnalate urmează să fie analizate în anchetelor aflate în desfășurare.
Citește pe Antena3. ro Erdogan a scos „arma secretă” a diplomației la summitul NATO. A trimis-o pe Lokum să fascineze pe toată lumea din palat × Citește pe LongevityMagazine.
ro Temperatura ideală pentru un somn profund fără treziri nocturne, potrivit unui expert Citește pe Fanatik. ro CFR Cluj, la un pas de dezastru!