Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ionuț Bălan Există meserii care combat inflația și joburi care trăiesc din ea. Nu pentru că oamenii care le practică ar fi lacomi, ci fiindcă însăși natura activității lor face aproape imposibilă creșterea spectaculoasă a productivității.
Dacă ne uităm pe servicii, observăm creșteri de prețuri de 13,53%, comparativ cu o medie de 10,85%. Și la acest nivel remarcăm serviciile practicate de mecanicii auto: +15,31%, de frizeri și coafeze: +14,72% sau de medici în privat: +12,81%. Și sigur că suportul teoretic explică problema.
Teoria Balassa-Samuelson sugerează că în zona non-tradable, în lipsa concurenței din import, prețurile se duc în sus mai repede decât în zona tradable. Sau altfel spus, pe măsură ce productivitatea și salariile cresc în sectoarele expuse concurenței internaționale, serviciile locale – unde productivitatea avansează mai lent și concurența din import este redusă – tind să înregistreze creșteri de preț peste medie. Paradoxul este că acestea sunt și profesiile în care intervenția umană rămâne indispensabilă.
Medicul, avocatul, mecanicul auto, dentistul, instalatorul sau arhitectul nu pot fi înlocuiți complet de o bandă de producție. Ei nu livrează produse identice, ci intervenții. Iar intervenția este, aproape întotdeauna, inflaționistă.
Henry Ford a schimbat lumea nu pentru că a inventat automobilul, ci modul în care putea fi produs ieftin. Înaintea benzii de fabricație, o mașină era construită aproape integral de același meșter. După Ford, fiecare muncitor executa o singură operațiune.
Productivitatea a explodat. Costurile au scăzut. Automobilul a încetat să mai fie un lux.
Artistul Charlie Chaplin a ironizat această lume în Timpuri Noi. Omul devenea un accesoriu al mașinii. Astăzi însă asistăm la un fenomen curios.
Ne întoarcem, încet, spre lumea dinaintea lui Ford. Freelancerul îl înlocuiește pe muncitorul de pe bandă. Artizanul reapare.
Programatorul independent, consultantul, designerul, instalatorul sau mecanicul lucrează din nou aproape singuri, asumându-și întregul proces. Există un paradox despre care se vorbește foarte rar. Toți ne dorim libertate profesională.
Program flexibil. Independență. Antreprenoriat.
Freelancing. Dar libertatea are un cost. Lucrătorul independent nu produce în serie.
Nu beneficiază de economiile de scară ale unei organizații mari. Își cumpără singur echipamentele, își caută clienții, suportă perioadele fără comenzi și își asumă integral riscul. Toate acestea intră în preț.
Consumatorul nu plătește doar serviciul, ci și libertatea celui care-l prestează. Poate cea mai interesantă comparație este între medic și mecanicul auto. Amândoi repară sisteme extrem de complexe.
Unul lucrează cu motoare, celălalt cu organisme vii. Amândoi intervin atunci când ceva nu mai funcționează. Totuși, există o diferență esențială.
La service, clientul are impresia că el alege mecanicul. În sistemul medical, de multe ori pacientul este cel ales. Stă la coadă.
Așteaptă. Primește un interval orar. Intră când e chemat.
În multe domenii intervenționiste piața funcționează invers decât în manualele de economie. Nu clientul organizează oferta. Iar această inversare spune ceva despre raportul dintre cerere, competență și raritate.
Cu cât un serviciu este mai personalizat, cu atât devine mai greu de standardizat. Nu poți consulta o sută de pacienți simultan. Nu poți repara două motoare cu aceeași cheie în același timp.
Nu poți pleda în zece procese simultan. Economiștii au descris acest fenomen și prin ceea ce este cunoscut drept boala costurilor a lui Baumol: domeniile în care productivitatea crește lent ajung să suporte costuri tot mai ridicate, deoarece trebuie să țină pasul cu salariile din restul economiei. Inteligența artificială poate accelera documentarea.
Software-ul poate reduce birocrația. Roboții pot automatiza anumite operațiuni. Dar intervenția rămâne umană.
De aceea tocmai aceste profesii continuă să împingă costurile în sus.
