Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „Vom respecta decizia provizorie de suspendare a hotărârilor Congresului PNL, dar vom apăra decizia membrilor noștri privind ceea ce suntem și pe cine reprezentăm. Ceea ce se întâmplă împotriva noastră este pentru că am ales, cu o largă majoritate, să ne decidem propria soartă, să ne respectăm pe noi înșine și pe alegătorii noștri și să servim România.
Lumea politică nu-și poate recâștiga credibilitatea repetând aceleași greșeli care i-au îndepărtat pe români de noi”, a scris liderul PNL pe rețeaua de socializare. „Cei care s-au războit în instanță cu decizia propriilor colegi, exprimată prin votul majorității delegaților, sfidându-le voința, nu au câștigat nimic. În mod cert, nu au câștigat respectul miilor de membri PNL din toată țara.
Cei care fac înțelegeri pe la spate, cei care își trădează colegii și organizația vor rămâne cu această etichetă, indiferent ce decid instanțele. Nu vom renunța la hotărârile luate și nu ne vom clinti de pe calea pe care partidul a decis să o urmeze. PNL este din nou puternic.
Știm care este direcția bună pe care trebuie să o urmăm pentru România și avem hotărârea de a lupta pentru valorile în care credem”, a mai scris Ilie Bolojan. Judecătoarea Mihaela Luciani a făcut măcel în rândurile PNL: a suspendat de la aplicare toate hotărârile luate de Congresul Național al PNL, precum și hotărârile Biroului Permanent luate după Congres – nu mai puțin de 17 documente -, inclusiv pe cele prin care era adoptat noul statut și era aleasă noua conducere. Hotărârile Biroului Permanent se refereau la revocarea din funcție a 13 președinți de organizații județene.
Toate detaliile aici . PNL a anunțat, marți, într-un comunicat de presă, că va utiliza toate căile legale pentru a apăra votul Congresului Extraordinar din 21 iunie 2026, iar până la o soluție definitivă a instanței, activitatea partidului se va desfășura potrivit Statutului adoptat la Congresul din iulie anul trecut.