Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Una din deciziile Congresului hotăra ca PNL să nu mai intre în colaiție cu PSD. Și aceasta a fost suspendată de la aplicare.
Practic, instanța a acceptat integral toate cererile puciștilor din PNL și nu a acceptat niciunul dintre argumentele Partidului Național Liberal. Modul în care a decurs ședința de judecată de astăzi poate fi citit aici . Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Bolojan Ilie-Gavril – preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi Motreanu Dan-Ştefan – secretar general al Partidului Naţional Liberal, invocată de pârâtul Partidul Naţional Liberal, prin întâmpinare.
Respinge cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Bolojan Ilie-Gavril – preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi Motreanu Dan-Ştefan – secretar general al Partidului Naţional Liberal, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge excepţia prematurităţii şi excepţia inadmisibilităţii cererii, invocate de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiate. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclaman?
i în contradictoriu cu pârâtul Partidul Na? ional Liberal, prin Pre? edinte Bolojan Ilie-Gavril, astfel cum a fost precizată.
Suspendă provizoriu executarea şi efectele următoarelor hotărâri, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 26120/3/2026, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă: Ia act că pârâtul își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucuresti – Secţia a III-a Civilă. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08. 07.
2026. Document: Hotarâre 08. 07.
2026 Comentarii Stamate 18:06, 08. 07. 2026 Razboi pe fata intre stapanii justitiei și PNL.
E mai mult de atât. Societatea fierbe mocnit. Ce or să facă, ne vor pune pumnul în gură, ne vor lua dreptul de vot, le vor interzice dreptul de a fi aleși lui Bolojan și Fritz și celor din preajma lor.
Cred că mai devreme sau mai târziu se va întâmpla ceea ce vedem în Ungaria (acolo am simțit trendul încă de la vechile alegeri, chiar dacă câștigase Orban). Ce or să facă, or să pună stăvilă întregii societăți, cât o să mai meargă cu prostirea pe față? Din ce în ce mai mulți vor înțelege și se vor reorienta.
Tupeu jenant! Bun ! Sa aștepte motivarea judecătoarei la care sună Lia, apoi să facă alt congres și să îi dea afara din nou pe pesediștii din PNL.
Să îi tot excludă pana cand pleacă singuri. Minunat! Inca cateva decizii din astea, pe repede inainte și PNL va trece de 50% la urmatoarele alegeri.
E mare frica și disperarea in fiefurile PSD. O mizerie de decizie. După părerea mea cererile astea nici nu trebuiau să fie judecate.
Cred că ar fi trebuit să fie respinse că inadmisibile. Nu-ți con in deciziile partidului din care faci parte? Foarte bine.
E dreptul tău. Pleacă mamă din partid că nu te ține nimeni cu forța acolo. Ce îi împiedică pe puciști să plece din PNL dacă nu mai rezonează cu ideile partidului?
Eu nu înțeleg .. cei de la tribunal nu citesc presa să vadă cine este omu momentului? Cică are deja peste 50%, toți nehotărâții au devenit hotărâți și votează Bolojan.