Directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, a declarat că semnarea electronică a contractului reprezintă un nou pas în transformarea digitală a instituției, după implementarea unor soluții digitale pentru documentele interne și managementul activității. „Facem astăzi un nou pas înainte pentru digitalizarea activității CNIR.
Pentru prima dată, un contract al Companiei este semnat electronic. Am început transformarea digitală cu documente interne, precum cererile de concediu, ordinele de deplasare pe șantiere și aplicațiile pentru managementul documentelor, iar acum trecem la următorul nivel. Semnarea electronică a contractelor înseamnă mai puțină birocrație, un timp de lucru mai scurt și proceduri mai simple, toate aceste avantaje fiind posibile și datorită deschiderii Prestatorului către extinderea digitalizării”, a precizat Gabriel Budescu.
Contractul de supervizare a fost atribuit Asocierii ACTIV PROIECTARE INFRASTRUCTURĂ S. R. L.
EMAY Uluslararası Mühendislik ve Müşavirlik Anonim Şirketi și are o valoare de 55,1 milioane de lei. Durata totală este de 118 luni, dintre care 54 de luni sunt alocate etapelor de proiectare și execuție, iar 60 de luni perioadei de garanție. Prin semnarea acestui contract, toate cele patru loturi dintre Sărățeni și Pipirig, care însumează 116 kilometri din secțiunea Miercurea Nirajului–Leghin a Autostrăzii A8, beneficiază de servicii de supervizare pentru contractele de proiectare și execuție.
Potrivit CNIR, supervizorul va urmări derularea proiectării și a lucrărilor de execuție, verificând respectarea cerințelor tehnice, calitatea materialelor și echipamentelor utilizate, precum și conformitatea lucrărilor cu prevederile contractuale. Lotul 1C Sărățeni–Joseni are o lungime de 32,4 kilometri și se află în etapa de proiectare. Lucrările sunt realizate de asocierea SA&PE CONSTRUCT S.
R. L. (lider) – Euro-Asfalt d.
o. o. – TEHNOSTRADE S.
R. L. – SPEDITION UMB S.
R. L. , un consorțiu româno-bosniac.