Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „La data de 8 iulie 2026, în jurul orei 08:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, de 58 de ani, din Ideciu de Jos, în timp ce manevra o nacelă hidraulică, la locul de muncă, a fost prins între balustrada metalică a nacelei şi un zid de beton. La faţa locului s-au deplasat poliţişti de investigaţii criminale, o ambulanţă, precum şi reprezentanţi ISU, însă, din nefericire, a fost constatat decesul acestuia.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă”, a precizat IPJ Mureş, la solicitarea Agerpres. La locul accidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului Reghin cu o autospecială de intervenţie, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mureş, încadrată cu medic. „Din nefericire, victima de sex masculin, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, iar medicul aflat la faţa locului a declarat decesul acesteia”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.