Informația a ieșit la suprafață în timpul unei întâlniri dintre președintele Vladimir Putin, ministrul Apărării, Andrei Belousov, și veterani ai războiului din Ucraina, relatează Dialog. ua.

Discuția a fost declanșată de întrebarea unui militar rus, Denis Ognyanin, sergent în Regimentul 163 Tancuri, care a cerut explicații privind dezvoltarea unor drone capabile să aprovizioneze unitățile aflate în prima linie. The orcs’ Baba Yaga drone, which they showed to the Führer and claimed was better than Ukraine’s, never even took off. pic.

twitter. com/jCMmChN9gy — распад и неуважение (@VictorKvert2008) July 7, 2026 Acesta a invocat direct exemplul Ucrainei, afirmând că forțele ucrainene folosesc cu succes hexacopterele cunoscute sub numele de „ Baba Yaga ”, controlate prin sistemul Starlink, pentru transportul muniției și al echipamentelor. „Produsul 80 a întâmpinat probleme serioase” În replică, Vladimir Putin a lăudat echivalentul rusesc al Starlink, după care i-a cerut ministrului Apărării să prezinte stadiul programului de drone grele.

Belousov a afirmat că armata rusă ar urma să primească aproximativ 20. 000 de drone capabile să transporte încărcături între 10 și 40 de kilograme. Totuși, ministrul a admis că principalul prototip dezvoltat anul trecut, cunoscut drept „Produsul 80” sau Hector S-80, „a întâmpinat probleme serioase”, confirmând astfel dificultățile proiectului.

Informații de context Programul este legat de compania „Transportul Viitorului”, condusă de Iuri Kozarenko. În ianuarie 2025, Putin a vizitat centrul de dezvoltare al companiei din Samara, unde Kozarenko a prezentat capacitățile de producție și planurile de fabricare a componentelor pentru drone. Însă proiectul a luat o turnură neașteptată.

În mai 2026, Kozarenko a fost arestat, pe fondul unor acuze de fraudă la scară largă pe scurt, o presupusă delapidare a aproximativ 70 de milioane de ruble din fondurile alocate printr-un contrcat de stat destinat producției de drone, după cum titrează The Moscow Times. Critici și dosar penal Eșecul este considerat cu atât mai sensibil pentru Moscova cu cât dronele grele ucrainene de tip „Baba Yaga” sunt folosite de mai mulți ani pe front, devenind un element important al logisticii și al operațiunilor militare. În schimb, proiectul rusesc, promovat intens și prezentat inclusiv lui Vladimir Putin, a rămas blocat în faza de dezvoltare, fiind însoțit de critici din partea canalelor pro-război ruse și de un dosar penal care a afectat compania responsabilă de dezvoltarea sa.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *