Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Nicușor Dan nu vede un risc de retragere a trupelor americane de pe flancul estic Președintele Nicușor Dan a afirmat miercuri dimineață, în marja Summitului NATO de la Ankara, că nu vede în acest moment un risc de retragere a trupelor americane de pe flancul estic al Alianței. Întrebat despre declarațiile președintelui american privind o posibilă retragere a trupelor SUA din Europa, Nicușor Dan a spus că discuția trebuie privită în contextul reechilibrării contribuțiilor de securitate între Statele Unite și ceilalți aliați.
„Ce-a fost summitul de la Haga de anul trecut? A fost o încercare de reechilibrare a contribuțiilor de securitate între Statele Unite și ceilalți parteneri. Dacă ați văzut proiectul de declarație a summitului acestuia, o să vedeți că în mai multe locuri se vorbește de contribuția Canadei și a statelor europene”, a afirmat Nicușor Dan.
Președintele a afirmat că Alianța Nord-Atlantică se află „pe traseul bun” în privința acestei reechilibrări. „Suntem pe traseul bun pentru echilibrare. Acum, parte din contribuția care se cuantifică în bani este și prezența trupelor americane în Europa și, bineînțeles, că asta o să fie o discuție pe termen scurt, mediu și lung din momentul ăsta.
Reechilibrare înseamnă inclusiv asta”, a spus șeful statului. Nicușor Dan a spus că nu vede în acest moment un risc pentru flancul estic. „Însă, prin faptul că se vorbește expres de amenințarea rusă, eu în momentul acesta nu văd un risc de retragere a trupelor de pe flancul estic”, a afirmat președintele.
Declarația vine după ce Donald Trump a reiterat, marți, amenințarea că ar putea retrage toți militarii americani din Europa, pe fondul nemulțumirilor sale față de aliații europeni din NATO.