Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ionuț Bălan Există partide de șah care decid un campionat mondial. Există partide care schimbă teoria unei deschideri.
Și există, foarte rar, partide în care miza nu este un trofeu, ci însăși viața. În 1918, la Odesa, Ossip Samoilovici Bernstein stătea alături de alți condamnați în fața unui pluton de execuție bolșevic. Lista numelor fusese citită.
Puștile erau pregătite. Pentru el, procesul se încheiase înainte să înceapă. Fusese avocat al unor bancheri, iar într-o Rusie răvășită de Revoluție această profesie devenise suficientă pentru a fi considerat dușman al noului regim.
Legenda spune că, în ultimul moment, un ofițer care îi verifică numele îl întreabă dacă este marele șahist Bernstein. Îl recunoaște din turnee și din presa vremii. Îi propune o partidă.
Dacă învinge, pleacă liber. Dacă pierde, moare împreună cu ceilalți. Este unul dintre acele episoade în care realitatea pare să fi împrumutat ceva din literatura lui Dumas, Zévaco sau Ponson du Terrail.
Istoricii discută și astăzi anumite detalii ale întâmplării, însă un lucru rămâne incontestabil: Bernstein a fost arestat de bolșevici, a scăpat cu viață și a părăsit apoi Rusia pentru Franța. Restul poveștii, indiferent cât este legendă și cât este adevăr documentar, spune ceva profund despre felul în care reputația poate deveni uneori o formă de capital. Regimurile totalitare au avut adesea aceeași obsesie: omul independent.
În Rusia bolșevică, apoi în China lui Mao și în Cambodgia lui Pol Pot, competența, cultura și autonomia intelectuală puteau deveni motive de suspiciune. Nu trebuie uitat nici episodul „vapoarelor filosofilor”, prin care aceștia, alături de economiști și profesori, au fost expulzați din Rusia sovietică. Bernstein nu era un aventurier, ci unul dintre cei mai respectați șahiști ai Europei și, în același timp, doctor în drept al Universității din Heidelberg și avocat specializat în drept financiar.
Reușise să construiască o carieră strălucită într-o Europă în care șahul devenise deja un limbaj universal al elitelor intelectuale. Apoi a venit Revoluția. A pierdut averea și poziția socială.
Nimic din ceea ce acumulase material nu l-a putut salva. Dacă povestea partidei de la Odesa e adevărată în forma în care circulă astăzi, atunci singurul lucru care l-a salvat a fost faptul că cineva îi cunoștea numele. În economie vorbim adesea despre capital financiar.
Povestea lui Bernstein vorbește despre un alt tip de capital: reputația. Ea nu apare în bilanțuri, nu poate fi confiscată la fel de ușor ca o proprietate ori ca un cont bancar și, uneori, valorează mai mult. Viața lui Bernstein nu se împarte însă în două capitole – înainte și după Revoluție -, ci într-o succesiune aproape neverosimilă de prăbușiri și reconstrucții.
Ajuns la Paris, își reface cariera de avocat și revine în elita șahului european. Apoi Marea Criză îi spulberă din nou averea. O ia de la capăt.
Dar în 1940 Germania invadează Franța și Bernstein e evreu. Trebuie să fugă încă o dată, de această dată în Spania. Din nou o ia de la zero.
Există oameni care sunt definiți de succesul lor. Bernstein se reconstruiește după fiecare catastrofă. Viața lui amintește că reziliența nu înseamnă să nu cazi, ci să găsești resursele pentru a te ridica.
În 1950 primește titlul de Mare Maestru Internațional, unul dintre primele acordate de Federația Internațională de Șah. Patru ani mai târziu, la 72 de ani, îl învinge spectaculos pe Miguel Najdorf, unul dintre cei mai puternici șahiști ai lumii, într-o partidă rămasă celebră și premiată pentru frumusețea ei. Unii îmbătrânesc.
Alții refuză să părăsească tabla. Pentru unii, șahul era o profesie. Pentru Bernstein devenise deja o biografie.
Lumea șahului n-a fost deloc ferită de marile convulsii politice ale secolului XX.