Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Pentru a obţine acest contract s-a înscris Asocierea VAG SERVICE SRL (din judeţul Neamţ) – AUTO-BOGYO SRL (din judeţul Covasna), însă, în momentul în care administraţia judeţeană braşoveană a solicitat o serie de clarificări, ofertantul nu a mai depus documentele cerute. În aceste condiţii, potrivit legislaţiei, Comisia de evaluare a considerat oferta ca fiind inacceptabilă şi a decis anularea licitaţiei.
Prin această licitaţie, cu o valoare estimată de 22. 851. 240 lei + TVA, Consiliul Judeţean Braşov avea în plan să achiziţioneze 32 de microbuze electrice cu o capacitatea de 16+1 locuri pe scaune, din care un loc pentru persoanele cu dizabilităţi plus un loc pentru conducătorul auto.
Pentru aceste mijloace de transport, Consiliul Judeţean Braşov a obţinut o finanţare nerambursabilă printr-un program al Administraţiei Fondului de Mediu, iar vehiculele ar fi urmat să fie transferate primăriilor, pentru transportul elevilor. Contractul de finanţare pentru achiziţionarea acestor microbuze a fost semnat încă din anul 2024, însă licitaţiile organizate până acum de Consiliul Judeţean Braşov au fost anulate.