Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/ Trump transformă summitul NATO într-un test dur de loialitate militară Summitul NATO de la Ankara nu este doar o nouă reuniune a liderilor occidentali. Poate mai mult ca oricând, reuniunea din capitala Turciei este un referendum asupra viitorului relației transatlantice.
Miza întâlnirii dintre liderii alianței transatlantice nu se mai limitează doar la războiul din Ucraina sau la descurajarea Rusiei, ci la o întrebare pe care până de curând puțini și-ar fi imaginat că o vor pune atât de deschis: cât de mult mai poate Europa să se bazeze pe Statele Unite, cu Donald Trump la Casa Albă? În ultimele luni, mesajele transmise de liderul american au devenit tot mai dure. Nemulțumit că aliații europeni nu au sprijinit intervenția militară americană asupra Iranului, șeful administrației de la Washington a luat în calcul reducerea cu o treime a efectivelor americane din Europa.
Chiar dacă planul nu a fost pus imediat în aplicare, simplul fapt că o asemenea variantă a fost discutată la cel mai înalt nivel a produs un șoc în mai toate capitalele europene. De ani, Trump critică NATO pentru ceea ce consideră a fi dependența Europei de contribuția militară și financiară a Statelor Unite. Acum, noutatea constă însă în faptul că reproșurile președintelui american nu mai sunt focalizate doar asupra nivelului cheltuielilor pentru apărare.
Pentru Donald Trump, problema pare să fi devenit una de loialitate politică. Iar mesajul transmis aliaților este simplu: dacă Washingtonul își asumă riscuri militare, atunci Europa trebuie să fie prezentă alături de Statele Unite, indiferent de teatrul de operațiuni. Această schimbare de viziune este una profundă.
Timp de peste șapte decenii, NATO a funcționat pe baza ideii că solidaritatea este activată, atunci când securitatea unui aliat este amenințată. În logica lui Trump, solidaritatea pare să devină o obligație politică mult mai largă, care depășește cadrul strict al Tratatului și se extinde asupra deciziilor strategice ale Washingtonului. De acum încolo, în acest registru trebuie interpretate și discuțiile privind reducerea prezenței militare americane în Europa.
Chiar dacă Pentagonul a anunțat doar o reevaluare a dispozitivului militar, semnalele sunt suficiente pentru ca statele europene să înceapă să ia în calcul un scenariu pe care până acum îl considerau improbabil – diminuarea garanției de securitate oferite de SUA. Această perspectivă obligă Europa să accelereze un proces început destul de timid, după invazia rusă din Ucraina. Creșterea bugetelor pentru apărare, dezvoltarea industriei militare europene și consolidarea capabilităților comune nu mai reprezintă acum pentru liderii Europei doar obiective politice, ci condiții pentru menținerea credibilității alianței transatlantice.
Nu întâmplător, secretarul general al NATO, Mark Rutte, încearcă să transforme creșterea cheltuielilor europene într-un argument menit să îl convingă pe Trump că presiunile sale au produs rezultate. Strategia este una pragmatică. Dacă președintele american dorește dovezi că Europa își asumă o parte mai mare din povara securității colective, acestea trebuie prezentate cât mai vizibil.
Problema este însă că nemulțumirea lui Trump pare să depășească dimensiunea financiară. Declarațiile sale recente arată că liderul american pune tot mai des sub semnul întrebării însăși utilitatea alianței și privește relația cu partenerii europeni prin prisma interesului imediat al Statelor Unite. În această logică, NATO încetează să mai fie o comunitate strategică și devine un parteneriat evaluat în funcție de costuri și beneficii.
Iar pentru Europa, această schimbare este poate mai îngrijorătoare decât eventualele reduceri de trupe. Continentul poate investi mai mult în apărare și poate cumpăra mai multe echipamente militare. Ceea ce nu poate înlocui însă rapid este garanția politică și militară americană, elementul aflat la baza securității europene încă din 1949.