Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Articole » Grupul Europa Naţiunilor Suverane din Parlamentul European, investigat pentru încălcarea „valorilor fundamentale” ale UE / Riscă să rămână fără finanțarea europeană Grupul Europa Naţiunilor Suverane din Parlamentul European, investigat pentru încălcarea „valorilor fundamentale” ale UE / Riscă să rămână fără finanțarea europeană 07 iul. 2026 Rareș Constantin • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: Știrile Pro TV Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Parlamentul European a votat marţi în favoarea unei anchete împotriva grupului politic Europa Naţiunilor Suverane (ESN), cu privire la presupuse încălcări ale „valorilor fundamentale ale UE”, astfel că acest grup din legislativul comunitar riscă să nu mai poată beneficia de finanţări europene, relatează agenţiile de știri EFE şi dpa. Cu 414 voturi pentru, 224 împotrivă şi 18 abţineri, Parlamentul European a aprobat ca Autoritatea pentru Partidele Politice Europene şi Fundaţiile Politice Europene (APPF) să ducă până la capăt o anchetă care investighează dacă ESN respectă valorile cerute de Bruxelles pentru a fi un partid comunitar, menţionând aici respectarea demnităţii umane, libertatea, democraţia, statul de drept, egalitatea şi drepturile omului, inclusiv cele ale minorităţilor.

Grupurile progresiste şi pro-europene din Parlamentul European, respectiv Partidul Popular European (PPE), Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), liberalii din Renew, Verzii şi Stânga au votat în favoarea anchetei, în timp ce grupurile naţionaliste şi eurosceptice, respectiv Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR), Patrioţii pentru Europa (PfE) şi însuşi grupul Europa Naţiunilor Suverane (ESN) au votat împotrivă, transmite Agerpres. APPF a pregătit deja un raport de 300 de pagini cu capturi de ecran şi cu mesaje postate pe reţelele sociale de persoane având legături cu grupul politic ESN, autorii raportului încercând astfel să arate conţinuturi antisemite, anti-LGTBIQ+ şi anti-migranţi, precum şi legături între unul dintre membrii săi cu partidul preşedintelui rus Vladimir Putin. Principalul partid naţional din ESN este formaţiunea germană de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

După votul de marţi, APPF va cere ESN să prezinte observaţii la raport şi îi va da un termen de o lună pentru a adopta măsuri de corectare. Ulterior, un comitet tot din cadrul APPF va emite în termen de două luni o opinie pe care acelaşi organism o va folosi pentru a lua o decizie. Dacă această decizie va fi pozitivă, adică va fi în defavoarea ESN, Parlamentul European sau Consiliul UE vor putea ridica obiecţii în termen de trei luni.

În final, dacă se va considera astfel că ESN încalcă „valorile europene”, acest grup politic va fi şters din registrul comunitar, dar nu va putea fi forţat să se desfiinţeze în Parlamentul European şi îşi va continua activitatea politică la nivel naţional în funcţie de legislaţia fiecărei ţări membre, însă nu va mai primi finanţare comunitară destinată funcţionării sale, finanţare care anul acesta este estimată la circa de două milioane de euro.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *