Muzicianul Ciprian Rogojan Cici, fost membru al trupei Sistem a declarat, în exclusivitate pentru MEDIAFAX, că mandatul său de manager al Teatrului Muzical Ambasadorii din București încetează după cinci ani de activitate, în urma evaluării anuale realizate de o comisie numită de Andras Demeter, ministrul Culturii. Rogojan susține că rezultatul evaluării a fost stabilit dinainte și afirmă că procedura a reprezentat „o piesă ieftină de teatru, cu finalul scris dinainte”.

„Aseară am fost înștiințat că mandatul meu la Teatrul Muzical Ambasadorii va înceta, după cinci ani de activitate managerială. Încetarea survine într-un mod trist, dar previzibil, în urma unei evaluări anuale pe care o consider o piesă ieftină de teatru, cu finalul scris dinainte. Sunt al cincilea manager al unei instituții de cultură înlăturat brusc din funcție în urma unei evaluări anuale desfășurate sub bagheta unui ministru care, deși demis și demisionar, continuă să exercite o funcție publică”, a declarat Rogojan pentru MEDIAFAX.

Criticile aduse de Rogojan Acesta a adus în atenție faptul că în anii trecuți a obținut calificative de peste 9, spre deosebire de nota primită în acest an, sub pragul minim de 7. În aceste condiții, el a pus la îndoială criteriile care au stat la baza acestei evaluări din partea comisiei. „Cum se poate explica acordarea unei note sub pragul minim de 7,00 unui manager care, ani la rând, a fost evaluat cu note de peste 9?

Cum se face că, brusc, în acest an sunt evaluat sub pragul minim, deși în perioada de referință nu a intervenit nicio schimbare de direcție și nu s-a produs niciun eveniment grav care să afecteze semnificativ sau negativ instituția? ”, a accentuat Rogojan în declarația pentru MEDIAFAX. El susține faptul că instituțiile ai căror manageri au fost revocați în ultima perioadă aveau rezultate bune și apreciază că în spatele acestor decizii s-ar afla interese privind controlul instituțiilor și al bugetelor.

„Toate instituțiile recent «decapitate» erau în creștere, aveau rezultate bune, iar managerii lor erau apreciați atât de artiști, cât și de spectatori. Ce s-a schimbat? Vă spun eu: interesele.

Dorința de a controla instituții, bugete și oameni”, a afirmat el. „Domnul ministru numește membrii comisiilor de evaluare. În funcție de cine trebuie evaluat și de rezultatul dorit, se alcătuiesc comisii «cu dedicație», care nu mai țin cont de evaluările anterioare, de obiectivele stabilite de minister, de fondurile alocate sau de rezultatele obținute.

Țin cont, probabil, de instrucțiunile primite. Rămâne de văzut care este prețul pentru „ascultare”, a mai spus Rogojan. Schimbări similare și în vârful altor instituții de cultură Cazul lui Rogojan nu este singular.

Situația de la Teatrul Muzical Ambasadorii se înscrie într-o serie de schimbări recente la conducerea unor instituții de cultură, între care Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, precum și Opera Națională Română Cluj-Napoca, unde managerii au fost, de asemenea, înlocuiți în urma evaluărilor anuale.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *