Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat marți, la ora 09. 52, un grup de ținte aeriene la o distanță de aproximativ 20 km Est de Insula Șerpilor, Ucraina.
Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat la ora 10. 25, pentru monitorizarea situației. Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, un mesaj RO-Alert fiind transmis la ora 10.
29. Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate în spațiul național sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian. MApN transmite că informează în timp real structurile aliate cu privire la astfel de evenimente și menține permanent legătura cu acestea.
Potrivit ISU Tulcea, acum scurt timp a fost emis un mesaj RO-Alert de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru zona de nord a județului prin care locuitorii sunt informați despre faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Aproape în fiecare zi, locuitorii județului Tulcea sunt supuși unor avertismente similare, din cauza deselor atacuri ale Rusiei în zona de graniță a României.