Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Farage ar urma să fie intervievat de comisarul parlamentar pentru standarde cu privire la o donație nedeclarată de cinci milioane de lire sterline din partea unui magnat din domeniul criptomonedelor, potrivit cotidianului The Times. Pe lângă această donație din partea miliardarului Christopher Harborne, Farage ar putea fi chestionat și cu privire la beneficii nedeclarate din partea lui George Cottrell, infractor condamnat în Statele Unite și jucător de noroc cu criptomonede.

Sunday Times a publicat și o investigație cu privire la relația dintre Farage și Cottrell, care ar fi fost implicat în asigurarea securității și protecției liderului Reform UK și l-ar fi ajutat să-și actualizeze operațiunile de media socială, iar aceste beneficii gratuite nu ar fi fost declarate în registrul de interese al Camerei Comunelor. Farage a respins toate acuzațiile și a avut o reacție violentă la revenirea sa în Marea Britanie din Statele Unite unde a participat la ceremoniile dedicate aniversării a 250 de ani de la independență, acuzând pe aeroport echipa de filmare a Sky News (platformă care face parte din același trust media că și The Times) de hărțuirea familiei sale și avertizând că acest lucru “va avea consecințe”. În cazul în care investigația îl găsește vinovat pe Farage de încălcarea regulilor, atunci raportul poate fi înaintat plenului Camerei Comunelor care îl poate suspenda prin vot, iar dacă această suspendare este mai lungă de 10 zile atunci poate fi convocat un scrutin parțial în circumscripția Clacton (comitatul Essex, sud-estul Angliei), unde liderul UK a fost ales deputat în 2024, dacă minimum 10% din alegătorii înscriși pe liste acolo semnează o petiție în favoarea declanșării votului.

Reform UK are la ora actuală doar opt deputați din totalul de 650, dar de la începutul lui 2025 partidul condus de Farage, care duce o campanie susținută împotriva imigrației, a trecut pe primul loc în intențiile de vot, uneori cu peste 30% și o majoritate absolută în Camera Comunelor. Din 22 iunie 2026, când prim ministrul Keir Starmer și-a comunicat demisia din funcția de lider al Partidului Laburist, el urmând să fie înlocuit în această funcție și ulterior în cea de premier probabil de Andy Burnham, posibil chiar din 20 iulie, Reform UK a scăzut în sondajele de opinie, la o medie de 25,7%, în timp ce Partidul Laburist a urcat la 21,6% și Partidul Conservator la 19,1%, potrivit Pollcheck. Într-o astfel de situație Reform UK ar obține doar 227 de mandate (majoritate 326) în Camera Comunelor, iar Partidul Laburist 171.

Luni seara, președintele Donald Trump, de care liderul Reform UK este apropiat, a postat pe contul său de pe Truth Social un link către un articol de pe site-ul The National Pulse, intitulat „Ei aplică strategia anti-Trump din 2024 în cazul lui Nigel Farage”. Articolul susține că există paralele între ceea ce i s-a întâmplat lui Trump și ceea ce se întâmplă acum cu liderul Reform UK, de la ostilitatea mass-media până la utilizarea tot mai frecventă a instituțiilor juridice și de reglementare împotriva adversarilor politici.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *