Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată FB ISU Bistrița-Năsăud /O ambulanță SMURD. O mamă.

Trei salvatori. Și primul plânset al unui nou-născut. O misiune pe care nimeni dintre cei prezenți nu o va uita.

Un echipaj alcătuit din trei paramedici au asistat o gravidă să-și aducă pe lume copilul chiar în ambulanța care o transporta la maternitate. Povestea unui bebeluș care s-a grăbit. Viața nu are nevoie de introduceri speciale.

Ea este și atât. Asta a precizat-o fără cuvinte un bebeluș care a decis să vină pe lume chiar în ambulanța care o transporta pe mama lui la spital. În această dimineață, ISU Bistrița-Năsăud a anunțat venirea pe lume a unui bebeluș chiar în ambulanța SMURD.

Cei trei membri ai echipajului au asistat-o pe mamă la naștere, iar totul s-a desfășurat în condițiile cele mai bune. În comunicatul instituției se precizează că bebelușul e sănătos. Împreună cu mama lui, au fost predați unui alt echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, pentru continuarea îngrijirilor medicale.

Pentru echipajul medical, aceasta a fost una dintre cele mai memorabile misiuni. „Sunt intervenții pe care nu le uiți niciodată. Pentru că, dincolo de uniforme și proceduri, cea mai frumoasă misiune este aceea de a întâmpina o nouă viață.

Bun venit pe lume, micuțule! Să ai parte de o viață frumoasă, sănătoasă și plină de oameni care să îți fie alături, așa cum au fost astăzi salvatorii noștri”, a scris instituția pe contul de socializare. Citește pe Antena3.

ro Cod galben de furtuni, emis de ANM pentru aproape toată țara: Sunt așteptate vijelii, ploi torențiale și grindină. Harta zonelor vizate &times Citește pe LongevityMagazine. ro De ce te poți îngrășa de la pâine chiar și fără să consumi mai multe calorii, potrivit unui nou studiu Citește pe Fanatik.

ro Pleacă din SuperLiga și se umple de bani! Clubul a făcut anunțul oficial: „Îi mulțumim! ”.

Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată FB ISU Bistrița-Năsăud /O ambulanță SMURD. O mamă.

Trei salvatori. Și primul plânset al unui nou-născut. O misiune pe care nimeni dintre cei prezenți nu o va uita.

Un echipaj alcătuit din trei paramedici au asistat o gravidă să-și aducă pe lume copilul chiar în ambulanța care o transporta la maternitate. Povestea unui bebeluș care s-a grăbit. Viața nu are nevoie de introduceri speciale.

Ea este și atât. Asta a spus-o fără cuvinte un bebeluș care a decis să vină pe lume chiar în ambulanța care o transporta pe mama lui la spital. În această dimineață, ISU Bistrița-Năsăud a comunicat venirea pe lume a unui bebeluș chiar în ambulanța SMURD.

Cei trei membri ai echipajului au asistat-o pe mamă la naștere, iar totul s-a desfășurat în condițiile cele mai bune. În comunicatul instituției se precizează că bebelușul e sănătos. Împreună cu mama lui, au fost predați unui alt echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, pentru continuarea îngrijirilor medicale.

Pentru echipajul medical, aceasta a fost una dintre cele mai memorabile misiuni. „Sunt intervenții pe care nu le uiți niciodată. Pentru că, dincolo de uniforme și proceduri, cea mai frumoasă misiune este aceea de a întâmpina o nouă viață.

Bun venit pe lume, micuțule! Să ai parte de o viață frumoasă, sănătoasă și plină de oameni care să îți fie alături, așa cum au fost astăzi salvatorii noștri”, a scris instituția pe contul de socializare. Citește pe Antena3.

ro Cod galben de furtuni, emis de ANM pentru aproape toată țara: Sunt așteptate vijelii, ploi torențiale și grindină. Harta zonelor vizate &times Citește pe LongevityMagazine. ro De ce te poți îngrășa de la pâine chiar și fără să consumi mai multe calorii, potrivit unui nou studiu Citește pe Fanatik.

ro Pleacă din SuperLiga și se umple de bani! Clubul a făcut anunțul oficial: „Îi mulțumim! ”.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *