Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Arhiva Națională a României. /Henri Coandă, în 1967 Pionier al aviației, fizician, academician, inginer aeronautic, specialist în aerodinamică și mecanica fluidelor, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele, Henri Coandă a fost născut la București în 7 iunie 1886 și a murit tot în orașul lui Bucur în 25 octombrie 1972.
Fiu al generalului Constantin Coandă (președinte al Consiliului de Miniștri în perioada 24 octombrie – 29 noiembrie 1918) și al Aidei Danet (franceză cu rădăcini în Bretania), Henri a urmat cursurile Liceului Sfântul Sava din București. Doar trei clase însă, pentru că în ultimul an tatăl său, general de carieră, l-a transferat pe puști tocmai la Iași, la Liceul Militar. Tânăr visător și rebel, lui Henri i se pregătise, prin voința de fier a părintelui, o carieră în armată.
De altfel, după finalizarea studiilor în Copou și obținerea gradului de sergent, Coandă junior a revenit în Micul Paris doar pentru a se înscrie la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină. Anul următor, 1904, îl prinde tocmai în Germania, angrenat într-un regiment de artilerie de câmp. Este doar pretextul pentru a-și completa studiile superioare la Technische Hochschule (Universitatea Tehnică din Berlin-Charlottenburg).
Captivat de tehnica aviaticii, de orice putea zbura prin voința omului, Henri Coandă realizează în 1905 un avion-rachetă pe care-l propune Armatei Române. Următorii ani (1907-1908) îi petrece la cursurile Universității din Liège, Belgia, și la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 se întoarce în țară și e încadrat ofițer activ în Regimentul 2 de artilerie.
Nu face mulți purici nici aici. De fapt, neliniștit, greu de încadrat în cutumele cazone, Henri abandonează cariera militară pentru a-și dedica viața cercetării în aeronautică. După o călătorie istovitoare cu automobilul pe ruta Isfahan – Teheran – Tibet, poposește în Franța, unde se înscrie la Școala superioară de aeronautică și construcții, abia înființată la Paris (1909).
Anul următor, Henri Coandă finalizează aceste cursuri ca șef de promoție al primei generații de ingineri aeronautici. De-acum înainte, drumul copilului teribil din Carpați care visa să se înalțe spre cer cu viteza luminii are o singură direcție principală: zborul. Într-o scrisoare din 23 ianuarie 1964, adresată inginerului C.
Gheorghiu, Coandă rememorează primul său zbor, nu tocmai reușit, și modul în care a evoluat cariera sa în urma acestuia: „Atunci când făcând prima mea încercare și necunoscând măcar cum trebuia să zbor, m-am ridicat fără să voi, prin accident. Nu se poate spune că am zburat, căci dacă aparatul s-a ridicat, chiar cam prea iute, n-a fost vina mea, de altminteri a alunecat pe o aripă și s-a prăbușit și a ars complet. Norocul meu că nu aveam nici capotaj, nici nu eram legat de scaun, așa că am fost aruncat afară și n-am ars.
Ori după o astfel de prezentare nu a fost de mirare că nimeni n-a mai crezut în calculele mele și, bineînțeles, nimeni n-a mai vrut să mă ajute. Iar eu n-aveam decât datorii și nimic mai mult”. Greu ca orice cale nebătută, dar nu imposibil de surmontat pentru un vizionar optimist precum Coandă: „Sunt convins, domnule inginer – scria în continuare Henri -, că dumneata vei înțelege câtă voință a trebuit să am și ce răbdare a trebuit să desfășor pentru a urmări lucrările în aeronautică.
Dar pasiunea mea mi-a dat acea dorință de a continua și, deoarece reactorul era punctul tragic, iar cunoștințele mele în aeronautică (grație încercărilor mele pe o locomotivă, căci nu existau tuneluri aerodinamice pe atunci), mi-au permis să continui. Dar tot singur am găsit mijlocul să construiesc primul avion cu două motoare și l-am prezentat la concursul militar de la Reims. Nu l-am pilotat eu, căci eram în realitate prost pilot.
Și Boutmy l-a luat și după o jumătate de cerc s-a prăbușit.