Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Autorizații de construire emise ilegal și mită în bunuri. DNA a trimis dosarul în instanță Arhitectul-șef al municipiului Baia Mare, Morth Izabella-Mihaela, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub control judiciar, fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată și luare de mită în formă continuată.

În același dosar au fost trimiși în judecată un arhitect și doi dezvoltatori imobiliari, acuzați de dare de mită. Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, ancheta vizează fapte comise în perioada decembrie 2019 – iulie 2025, în legătură cu emiterea unor documente de urbanism și autorizații de construire în municipiul Baia Mare. Procurorii susțin că, în perioada aprilie 2023 – iulie 2025, arhitectul-șef ar fi emis un certificat de urbanism și trei autorizații de construire cu încălcarea prevederilor legale, favorizând trei beneficiari – persoane fizice și juridice.

Conform rechizitoriului, aceste acte ar fi prejudiciat interesele municipiului Baia Mare și ale unor persoane fizice, oferind în același timp beneficii necuvenite beneficiarilor proiectelor. Anchetatorii susțin că, între decembrie 2019 și martie 2025, inculpata ar fi pretins și primit în mod repetat foloase necuvenite de la reprezentanții unor firme de arhitectură și dezvoltare imobiliară. Este vorba despre articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, produse electrocasnice, obiecte sanitare și mobilier, valoarea totală a acestora fiind estimată la aproximativ 55.

730 de lei (echivalentul a peste 11. 000 de euro ). Potrivit DNA, bunurile ar fi fost oferite pentru urgentarea unor documentații sau pentru îndeplinirea unor acte de serviciu în interesul dezvoltatorilor imobiliari.

În rechizitoriu sunt prezentate mai multe exemple privind presupusele încălcări ale legii. Printre acestea se numără emiterea unei autorizații pentru construirea unui bloc, deși proiectul nu respecta cerințele din Legea locuinței privind suprafețele minime și spațiile comune obligatorii. De asemenea, procurorii susțin că arhitectul-șef ar fi emis o autorizație de construire în beneficiul unuia dintre inculpați și ar fi sprijinit ulterior demersurile pentru extinderea unei străzi, astfel încât proiectul imobiliar să beneficieze de acces, contrar reglementărilor urbanistice.

DNA mai arată că inculpata ar fi oferit consultanță de specialitate unui arhitect privat privind întocmirea și modificarea documentațiilor tehnice pentru clienții acestuia și ar fi soluționat cereri care, conform atribuțiilor legale, reveneau altor servicii din cadrul Primăriei Baia Mare. Procurorii DNA au trimis dosarul spre judecare la Tribunalul Maramureș și au solicitat menținerea măsurilor preventive dispuse în cauză, precum și confiscarea echivalentului foloaselor necuvenite obținute. DNA precizează că trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale și sesizarea instanței de judecată și nu înlătură prezumția de nevinovăție de care beneficiază toate persoanele trimise în judecată până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *