Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Declarația de avere a actualului vicepremier, Oana Gheorghiu, a căzut ca un trăsnet asupra conștiinței publice Nu există pe lume o imagine mai sfâșietoare decât cea a unui copil care privește lumea prin geamul unui spital de oncologie. Este o imagine care oprește timpul, care reduce orice zgomot politic la tăcere și îngenunchează orice suflet care încă mai păstrează o fărâmă de umanitate.
Pentru acești copii, românii de rând, oameni care muncesc din greu, bătrâni care își rup din puțina pensie, tineri care cred în schimbare, au donat. Au trimis un SMS, au virat procente din impozit, au dat banii de pâine pentru ca un sistem sanitar muribund să primească o șansă prin „Asociația Dăruiește viață”. Această încredere nu a fost un cec în alb pentru nicio persoană, a fost un gest de sacrificiu colectiv.
S-a donat pentru viață, nu pentru bunăstare personală. S-a donat pentru medicamente, nu pentru salarii care ascund în spate cifre ce sfidează orice logică a bunului simț. Declarația de avere a actualului vicepremier , Oana Gheorghiu , a căzut ca un trăsnet asupra conștiinței publice.
Suma de 264. 863 lei încasată într-un singur an de la „Asociația Dăruiește Viață” este mai mult decât o cifră contabilă. Ea reprezintă peste 22.
000 de lei pe lună (peste 4. 000 de euro). Într-o țară în care un medic rezident sau un profesor se luptă cu ratele și facturile, un „salvator” autointitulat încasează sume care ar putea asigura tratamentul integral pentru zeci de copii în faze critice.
Întrebarea care arde pe buzele fiecărui donator este simplă, dar devastatoare: de ce? De ce 5. 000 sau 6.
000 de lei nu au fost suficienți pentru a asigura un trai decent unui lider de ONG? De ce a fost nevoie de un salariu de magnat, extras direct din pușculița în care s-au adunat bănuții trimiși prin SMS pentru a salva inimi care bat tot mai slab? Deviza „Dăruiește Viață” pare să se fi metamorfozat, sub presiunea lăcomiei, în „Dăruiește-ți bunăstare”.
Dacă o singură persoană din conducerea acestui ONG a putut justifica un asemenea venit din banii proveniți exclusiv din compasiunea publică, oare ce spun restul documentelor contabile? Câți alți membri fondatori încasează mii de euro pe lună în timp ce familiile copiilor bolnavi de cancer vând tot ce au în casă pentru a-și vedea micuții trăind încă o zi? Este imperativ ca, dacă mai există o urmă de demnitate, acest ONG să declare public, prin transparență totală, fiecare leu cheltuit pe salarii, prime și bonusuri de „management”.
Publicul are dreptul să știe dacă a sponsorizat construcția unui spital sau a finanțat stilul de viață opulent al unor personaje care astăzi ne vorbesc de la tribuna Guvernului despre „reforme” și „sacrificiu”. Din păcate, cazul de la București nu pare a fi unul izolat. Umbra cinismului se întinde și asupra altor regiuni.
La Arad, circulă informații despre situații similare, unde personaje implicate în colectarea de fonduri umanitare au reușit performanța de a-și ridica vile impunătoare, totul în timp ce copiii pe care promiteau să îi ajute se stingeau în anonimat, lipsiți de logistica necesară. Cum pot acești oameni să privească în ochii unei mame care și-a pierdut copilul? Cum pot dormi liniștiți după ce tragedia unor copii a lăsat în urmă atâtea întrebări fără răspuns?
Această formă de parazitare a compasiunii umane este, poate, cea mai joasă formă de degradare morală a unei societăți. Ceea ce șochează cel mai mult în cazul Oanei Gheorghiu nu este doar suma, este tăcerea. O tăcere sfidătoare, lipsită de orice urmă de remușcare.
Nu am auzit niciun cuvânt de regret pentru copiii care, poate, din cauza acestor mii de euro ajunși în buzunarele conducerii, au fost lipsiți de șansa la un aparat mai performant, la tratamente mai bune sau la o alimentație adecvată. Un cuvânt de regret nu ar fi readus viețile pierdute, dar ar fi salvat o fărâmă din onoarea actului de caritate.