Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sindicaliștii de la Oil Terminal negociază salariile cu amenințarea grevei pe masă Statul poate pierde circa 2,4 miliarde de lei pe lună, din iresponsabilitatea Executivului La compania de stat Oil Terminal SA – unul dintre cele mai mari terminale din sud-estul Europei specializat în vehicularea țițeiului, produselor petroliere și petrochimice lichide și a altor produse și materii prime în vederea import-exportului și tranzitului – se gestionează aproape 600. 000 de tone de produse petroliere pe lună.

Activitatea companiei ar putea fi oprită, chiar de săptămâna aceasta, din cauza lipsei totale de interes a guvernului Bolojan față de propriile promisiuni și față de solicitările legitime ale angajaților. Din luna februarie, când Ministerul Energiei a primit memorandumul din partea conducerii companiei și a sindicatului, prin care se solicita majorarea salariilor cu 6,4%, ca indexare cu rata inflației, a fost întârziată aprobarea creșterii salariilor, ceea ce a dus la actuala situație de conflict cu sindicatul. Nu este vorba despre o cerere nejustificată, ci de un drept al angajaților Oil Terminal, după ce Executivul a aprobat creșterea salariilor în companiile de stat profitabile.

Sindicatul a anunțat că va declanșa greva generală, ceea ce ar duce și la pierderi enorme pentru bugetul de stat. Bogdan Hosu, președintele CNS Cartel Alfa, face astăzi o ultimă încercare de negociere cu Ministerul Energiei, pentru a nu se opri activitatea companiei. Lipsa unui răspuns din partea Ministerului Energiei, dar și a premierului Ilie Bolojan, la solicitările legitime ale angajaților Oil Terminal poate duce la pierderi lunare de circa 2,4 miliarde de lei, dacă activitatea se oprește, prin declanșarea grevei generale.

Majorarea cu 6,4% a salariilor companiei nu ar însemna decât aplicarea legii, printr-o prevedere care se referă la toți salariații din companiile statului care nu înregistrează pierderi. Operatorul portuar din Constanța are 1. 011 angajați – în scădere cu aproape 200, în ultimele două decenii.

Oil Terminal Constanța este o companie petrolieră a statului român, specializată în distribuția țițeiului, produselor petroliere și petrochimice lichide, acționarul majoritar al companiei fiind AVAS, care controlează 59,62% din capital. Alți acționari sunt Fondul Proprietatea, cu 10%, și fondul de investiții Broadhurst, cu 7,6% din titluri. Acțiunile Oil Terminal se tranzacționează la prima categorie a Bursei de Valori București, sub simbolul OIL.

Capacitatea maximă de vehiculare a țițeiului la Oil Terminal este de 24 de milioane de tone pe an. Oil Terminal deține șapte dane operative și trei depozite pentru țiței, benzină, motorină, păcură, produse chimice și petrochimice și uleiuri. Compania are sediul pe strada Caraiman, nr.

2 în Constanța și este deținută în proporție de 87,75% de statul român prin Ministerul Energiei. Oil Terminal este o companie strategică pentru statul român și pentru securitatea energetică, dar și una dintre cele mai profitabile, 90% din profit ajungând, în fiecare an, la bugetul statului. Ca toate celelalte companii de stat, aceasta își asigură din profit cheltuielile cu salariile și bonusurile angajaților, deci majorarea stabilită prin lege, la sfârșitul anului trecut, nu reprezintă o cheltuială în plus din bugetul statului, ci din profitul companiei, adus de salariați.

Cu toate acestea, Guvernul Bolojan nu a răspuns solicitărilor exprimate în Memorandumul semnat de sindicat și de conducerea companiei, riscând un blocaj care va provoca pierderi substanțiale statului român. Memorandumul se referă la semnarea contractului colectiv de muncă în care să se includă majorarea salarială negociată, cu 6,4%, anul acesta, prevăzută de lege. Sindicatul a anunțat că va declanșa greva generală, dacă nu se dau banii care li se cuvin angajaților Oil Terminal.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *