Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Articole » Păianjenul care aleargă mai repede decât un om: O specie vânător atinge 13 km/oră și e cel mai rapid păianjen identificat până acum Păianjenul care aleargă mai repede decât un om: O specie vânător atinge 13 km/oră și e cel mai rapid păianjen identificat până acum 06 iul. 2026 Redacția • Articole –> SHARE: WhatsApp icon sursa foto: Pexels Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Un păianjen vânător din Australia este cel mai rapid păianjen identificat până acum, atingând o viteză de aproape 13 km/h, suficientă pentru a depăși ritmul unui om care merge pe jos, transmite Mediafax. Descoperirea face parte din cea mai amplă analiză realizată până acum asupra vitezei de deplasare a păianjenilor.
Cercetătorii au filmat, în condiții de laborator, deplasarea a 258 de specii de păianjeni și alte arahnide între două puncte marcate, pentru a le măsura viteza de alergare. Cel mai rapid s-a dovedit a fi un păianjen vânător din genul Heteropoda, originar din statul Queensland, Australia. Acesta a atins o viteză de aproape 3,6 metri pe secundă, echivalentul a peste 13 km/h, depășind viteza medie a unui om care merge pe jos sau face sau jogging ușor.
Scopul cercetării nu a fost doar stabilirea unui record, ci înțelegerea modului în care evoluția și anatomia influențează viteza de deplasare. „După ce am luat în calcul dimensiunea corpului și înrudirea dintre specii, am constatat că păianjenii cu picioare mai lungi tind să alerge mai repede. În schimb, grosimea picioarelor sau faptul că se deplasează cu corpul orientat în sus ori în jos nu influențează semnificativ viteza”, au explicat autorii studiului, citați de ScienceAlert.
Cu alte cuvinte, dimensiunea contează, însă regula nu se aplică în toate cazurile. Un exemplu este micul păianjen-goblin portocaliu (Oonops pulcher), care cântărește de aproximativ 30. 000 de ori mai puțin decât deținătorul recordului, dar este doar de 18 ori mai lent.
Rezultatele confirmă observații făcute și în cazul altor animale, potrivit cărora cele mai rapide specii nu sunt neapărat cele mai mari sau cele mai mici. „Un ghepard, de exemplu, aleargă cu mult mai repede decât majoritatea câinilor de dimensiuni similare. Desigur, acest lucru se datorează faptului că stilul său de viață a făcut ca viteza să fie un avantaj, însă performanța este, în cele din urmă, dictată de legile fizicii”, a explicat David Labonte, expert în biomecanică la Imperial College London.
Cei mai rapizi, raportat la dimensiunea corpului, au fost păianjenii care vânează la sol, probabil deoarece își urmăresc activ prada. De asemenea, cercetătorii au constatat că speciile apărute mai recent din punct de vedere evolutiv prezintă cele mai mari variații în ceea ce privește viteza. „Viteza cu care aleargă păianjenii depinde nu doar de dimensiunea corpului, ci și de forma picioarelor, mediul în care trăiesc și evoluția fiecărei specii”, au transmis aceștia.
Studiul reprezintă cea mai cuprinzătoare analiză realizată până în acest moment asupra vitezei păianjenilor și arată cât de importante rămân experimentele directe într-o perioadă în care inteligența artificială este utilizată tot mai des în cercetare.