Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/De ce l-au eliberat judecătorii pe celebrul mercenar Horațiu Potra ÎCCJ a decis miercuri că în cazul Horațiu Potra arestul preventiv va fi înlocuit cu arestul la domiciliu. Judecătorii ÎCCJ au admis contestaţia formulată de inculpatul Potra Horaţiu împotriva încheierii din data de 10 iunie 2026 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr.
6008/2/2025/a8. Magistrații au înlocuit astfel măsura arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Potra Horaţiu (date de stare civilă) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17 iunie 2026 până la data de 16 iulie 2026, inclusiv. În baza art.
221 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu inculpatul Potra Horaţiu are următoarele obligaţii: să nu părăsească imobilul în care locuieşte din mun…, fără permisiunea organului judiciar; să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu ceilalţi coinculpaţi, respectiv Georgescu Călin, Lup Andrei Florin, Lup Ioan, Hauptman Manfred-Ioan, Borişcă Cristian Sergiu, Comiza Adrian-Inocenţiu, Dragoman Vasile Leonard, Lechinţan Traian, Mureşan Ovidiu Claudiu, Panţa Dan Cristian, Timofti Constantin, Lăpădatu Claudiu Marian, Dărăbanţ Matei, Aniţei Iulian, Goloşoiu Mihail Alex, Apahidean Marius Samuel, Szanto Daniel, Moldovan Dionisie, Lascu Bogdan Florin şi nici cu martorii propuşi prin rechizitoriu, respectiv Jbara Mohamed, Dumitru Alexandrina, Burcea Marin, Ursu Adrian, Grozav Nicolae Alexandru, Luca Daniel Cosmin, Stoian Emil Ovidiu, Bagameri Ferenc Norbert, Bagameri Erik Robert, Rus Traian Augustin, Velcherean Răzvan Marcel, Lup Florina Gabriela, Doroga Dorel Cristian, Bădeancă Darius Florin, Bîlu Bogdan Andrei, Prisăcariu Adrian Cosmin, Costea Nicolae, Pop Ioan Emil, Gligor Adrian Antonio, Vasiu Darius Ovidiu, Roşca Adrian Sebastian, Sechila Eugen Ionuţ direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art.
221 alin. (3) Cod de procedură penală dispune ca inculpatul Potra Horaţiu să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. În temeiul art.
221 alin. (3) raportat la art. 215 alin.
(2) lit. j) din Codul de procedură penală impune inculpatului Potra Horaţiu obligaţia să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art.
221 alin. (4) din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului Potra Horaţiu că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Desemnează cu supravegherea inculpatului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.
În baza dispoziţiilor art. 221 alin.