A strâns 10. 000 de ore de muncă pentru a dezvolta o mână bionică şi nu se teme de ceilalţi zece producători din lume care dezvoltă astfel de proteze.
“Suntem primul start-up din Europa care dezvoltă un astfel de produs, pe care îl vom produce tot în Europa”, spune David Alexandru Popescu, 24 de ani, co-fondator şi CEO al Origin BCI, start-up-ul din România care promite să democratizeze accesul la proteze de mână, oferind soluţii accesibile pentru persoanele care doresc să-şi recapete mobilitatea şi libertatea de mişcare. La Budapesta, în finala celei de-a doua ediţii a programului Marc Impact , Origin BCI a primit premiul special pentru inovaţie, iar David Popescu se întoarce acasă cu 15. 000 de euro.
Dar dincolo de bani, revine la Bucureşti cu multă încredere că va reuşi să strângă şi cei 600. 000 de euro de care are nevoie pentru a-şi transforma prototipul dintr-un hobby creat şi dezvoltat într-o sufragerie într-un produs care până în 2030 va îmbunătăţi viaţa a cel puţin 300 persoane care au suferit amputarea mâinii. S-a născut în Craiova, dar locuieşte de mic în Bucureşti.
A mers la un liceu „de cartier” în Titan, iar acum este student la Politehnică, la Inginerie mecanică şi mecatronică, iar specializarea sa este în mecanică fină şi nanontehnologie. „Luni am licenţa şi mai am vreo 40 de pagini de scris”, povesteşte David Popescu în seara în care a atras atenţia investitorilor în proiecte de impact prin produsul său inovator. Lucrează din 2024 la proteza de mână, iar la Budapesta a reuşit să ajungă cu cea mai bună variantă de până acum.
Nu a calculat până aseară câte ore i-a dedicat mâinii bionice, dar zice că a fost mai mult decât un full-time job. Scoate calculatorul şi îşi dă seama că s-au strâns cam 10. 000 de ore de muncă.
„Pe World of Warcraft (joc video – n. Red) cred totuşi că am dublu încă”. La 24 de ani ştie clar unde vrea să ajungă şi de câţi bani are nevoie.
Are încredere şi vorbeşte relaxat şi de primul eşec. În 24 de luni a construit 7 prototipuri de mână bionică şi a cheltuit 11. 000 de euro în total.
Sufrageria a fost laboratorul de design, testare şi producţie, iar pentru a trece la următorul nivel are nevoie de alte materiale din care să fabrice proteza, acum este realizată din plastic, şi de omologare astfel încât să poată fi pregătită pentru utilizare la scară largă. Ideea de a dezvolta o proteză de mână i-a venit când avea 11 ani. Scrola după filmuleţe legate de astronomie, pasiunea sa, iar printre planete şi univers i-a apărut un film despre o mână bionică.
Interesul s-a aprins imediat, dar au mai trecut zece ani ca să îl pună în practică. „Sunt zece companii în lume care construiesc mâini bionice”, spune el în faţa juriului competiţiei re:Marc. „Ce ne face speciali?
Proteza noastră poate ridica peste 10 kilograme, are un design modular şi un nivel mare de precizie”. Mai mult, proteza dezvoltată de Origin BCI va veni pe piaţă cu un preţ mult sub cele actuale, iar angajamentul fondatorului este că la fiecare 5 proteze vândute, una va merge gratuit către pacienţi din zone cu un acces limitat la astfel de servicii. La Budapesta, David Alexandru Popescu a fost cel mai tânăr participant care a urcat pe scenă şi a avut la dispoziţie doar 3 minute într-un pitch care a inclus câte 2 companii finaliste din şase ţări: România, Ungaria, Austria, Cehia, Croaţia şi Serbia.
„David a fost mereu un rebel, iar când mi-a povestit prima dată de ideea lui cu mână bionică am crezut că ceva nu este în regulă cu el. Mi-a luat puţin timp să mă conving că vorbea serios şi că noi chiar vom face asta”, spune Vlad Alexandru Ţoropoc, community manager al Origin BCI şi absolvent de SNSPA, cu specializarea în marketing. Şi el mai are de scris de lucrarea de disertaţie, dar pleacă încântat după ce a înţeles că proiectul lor a trecut deja de graniţele României, iar inovaţia şi impactul start-up-ului lor sunt recunoscute.
„Nu ne oprim aici. Nu am creat Origin BCI pentru a dezvolta doar proteza de mână. Urmează şi alte proiecte”, spune el.