Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată presidency. ro/ Nicușor Dan susține proiectul cultural și economic propus de Dacian Cioloș Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Dacian Cioloș pentru prezentarea viziunii sale asupra viitorului Francofoniei și a apreciat obiectivul unei organizații mai eficiente, mai apropiate de cetățeni și axate pe rezultate.
„Îl felicit pe Dacian Cioloș pentru prezentarea viziunii sale privind o Francofonie mai eficientă, mai apropiată de cetățeni și mai concentrată pe rezultate, cu Africa în centrul său și toate regiunile pe deplin implicate”, a scris șeful statului, sâmbătă, pe X Potrivit lui Nicușor Dan, ambiția lui Cioloș este „de a face din Francofonie un exemplu de multilateralism luminat și de a-i consolida rolul ca spațiu de cooperare, dialog și oportunități”. Președintele a mai precizat că manifestul Rassembler pour construire – Vision Francophonie 2030 a fost transmis tuturor statelor membre. Citește pe Antena3.
ro Interviu exclusiv cu Viorel Pașca la el acasă, după ce a fost plasat sub control judiciar: Ce spune de banii din seif × Citește pe LongevityMagazine. ro Ce este „vârful de cortizol” și de ce vorbește toată lumea despre el? Citește pe Fanatik.
ro Cum a apărut Penelope Cruz la meciul dintre Spania și Austria din Cupa Mondială.