Aurelia, vicecăpitanul selecționatei antrenate de Didier Deschamps, a resimțit un disconfort muscular la coapsă și nu va fi disponibil pentru partida de la Philadelphia, care va începe la ora 00:00, potrivit RMC. În vârstă de 26 de ani, jucătorul lui Real Madrid este unul dintre oamenii de bază ai reprezentativei Franței.
La actuala ediție a Cupei Mondiale, Tchouaméni a evoluat integral în trei dintre primele patru partide ale „Les Bleus”, cu Senegal (3-1), Norvegia (4-1) și Suedia (3-0). Singurul meci pe care nu l-a început a fost cel cu Irak (3-0), din faza grupelor, când a fost înlocuit în primul unsprezece de Manu Koné. Indisponibilitatea lui Tchouaméni este estimată la aproximativ patru zile, ceea ce îi oferă șanse să revină pentru un eventual sfert de finală, programat pe 9 iulie, în cazul în care Franța va obține calificarea.
Manu Koné este favorit să îl înlocuiască la mijlocul terenului, urmând să evolueze alături de Adrien Rabiot, în timp ce restul formulei de start ar urma să rămână neschimbat față de meciul precedent, cu Suedia. Astfel, Lucas Digne și Bradley Barcola sunt așteptați să își păstreze locurile în flancul stâng al echipei. Formula probabilă de start a Franței la meciul din optimi este: Mike Maignan – Jules Koundé, Dayot Upamecano, William Saliba, Digne – Koné, Rabiot – Ousmane Dembélé, Michael Olise, Barcola – Kylian Mbappé.
