Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Hepta. ro Naționala Angliei se confruntă cu o serie de provocări înaintea duelului cu Mexic din optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026.
Pe lângă dificultățile provocate de altitudinea stadionului Azteca din Ciudad de México, presa internațională scrie că reprezentativa pregătită de Thomas Tuchel ia în calcul o metodă neobișnuită pentru a face față condițiilor de joc. În același timp, FIFA a fost nevoită să renunțe în ultimul moment la planul de modificare a orei de start a partidei. Potrivit publicației maghiare Origo.
hu, în stafful naționalei Angliei s-ar fi discutat despre utilizarea Viagra pentru a reduce efectele altitudinii asupra jucătorilor. Deși este cunoscut în principal ca tratament pentru disfuncția erectilă, medicamentul a fost dezvoltat inițial pentru tratarea hipertensiunii arteriale. Mai multe studii au arătat că substanța activă poate contribui la o mai bună oxigenare a organismului la altitudine, prin dilatarea vaselor de sânge din plămâni și reducerea efortului respirator.
Utilizarea sa nu este interzisă de Agenția Mondială Antidoping (WADA) , însă cercetările nu oferă un verdict unanim privind eficiența sa în competițiile sportive. Cele mai evidente beneficii au fost observate la altitudini de peste 3. 800 de metri, în timp ce stadionul Azteca este situat la aproximativ 2.
240 de metri . Până în prezent, Federația Engleză de Fotbal nu a validat că medicamentul va fi folosit înaintea meciului cu Mexicul. Subiectul nu este nou în fotbalul englez.
Fostul internațional Carlton Cole a povestit că, în timpul Cupei Mondiale din 2010, colegii săi i-au făcut o farsă și i-au strecurat o pastilă de Viagra printre suplimentele alimentare. Potrivit acestuia, Jermain Defoe și Wayne Rooney au fost autorii glumei. „La început nu mi-am dat seama de nimic.
Toată lumea râdea. Cine vine la antrenament cu pastile de Viagra? ”, a povestit fostul atacant, care a glumit ulterior că în acea zi „a alergat cu trei picioare”.
În paralel, FIFA a analizat mutarea orei de start a partidei cu șase ore mai devreme. Potrivit BBC, forul mondial intenționa ca meciul să înceapă la prânz, ora locală, din cauza prognozelor care indicau posibilitatea unor furtuni în intervalul stabilit inițial. Propunerea a fost însă respinsă de federațiile din Anglia și Mexic, iar FIFA a renunțat la modificare.
Astfel, partida se va disputa potrivit programului inițial, luni, la ora 03:00 (ora României) . Selecționerul Mexicului, Javier Aguirre , a criticat ideea, spunând că schimbarea ar fi dat peste cap întreaga pregătire a echipei. „Nu mi-au cerut nici măcar părerea.
FIFA organizează, FIFA decide, iar noi trebuie să ne adaptăm”, a afirmat tehnicianul mexican. Pe lângă sprijinul propriilor suporteri, Mexicul beneficiază și de avantajul terenului aflat la mare altitudine. Stadionul Azteca este unul dintre cele mai dificile locuri de joc din fotbalul mondial, iar reprezentativa mexicană a pierdut aici doar două dintre ultimele 89 de meciuri .
Aerul rarefiat îngreunează efortul fizic, iar timpul redus de aclimatizare reprezintă un dezavantaj major pentru Anglia. În plus, vremea continuă să creeze probleme la actuala ediție a Cupei Mondiale. Mai multe partide au fost deja amânate din cauza furtunilor și temperaturilor ridicate, motiv pentru care FIFA a introdus pauze obligatorii de hidratare în toate meciurile.
Duelul dintre Anglia și Mexic se anunță astfel unul dintre cele mai interesante din optimile de finală, nu doar prin miza sportivă, ci și prin toate controversele care îl înconjoară înainte de fluierul de start, scrie Mediafax.