Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „Ca să fie clar: Partidul Naţional Liberal nu va face o nouă coaliție cu PSD-ul. Nu mai avem încredere în ei.

Avem mai multe decizii ale conducerii Partidului Național Liberal în care am spus foarte clar că nu vom mai face coaliție cu PSD-ul. PSD-ul ne tot cheamă alături de ei de două luni. Nu ne mai dorim acest lucru.

Viitorul Partidului Național Liberal este separat de PSD. El a reacționat cu același punct de vedere și vineri, după ce social-democratul Adrian Câciu a vorbit de un guvern în formatul PNL, PSD și UDMR. Acesta a spus că votul ar putea avea loc la final de iulie, când este programată o sesiune extraordinară, cu Sorin Grindeanu premier.

„Domnul Câciu nu are o lungă istorie de a spune lucruri corecte, serioase sau lucruri care s-au adeverit în timp. Doi la mână, repet, Partidul Național Liberal nu va face o nouă coaliție cu PSD și, trei la mână, nu ne vom despărți de USR. Știm că cei de la PSD ar prefera să vadă Partidul Național Liberal și USR-ul despărțiți.

Vor să ne dezbine, voi să ne controleze. Nu se va întâmpla acest lucru”, a spus Mureșan, vineri seară, la Digi24. Comentarii AndreiB 08:16, 04.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *