Proiectul modifică Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind soluționarea petițiilor și introduce un „mecanism digital de feedback instant”.
Toate autoritățile și instituțiile publice ar urma să afișeze un cod QR la ghișee sau în alte puncte de interacțiune cu publicul. Prin scanarea acestuia, cetățenii vor acorda calificative privind promptitudinea și calitatea serviciilor și vor putea transmite propuneri de îmbunătățire. Feedback-ul nu va fi considerat petiție și nu va necesita un răspuns individual.
Sistemul actual, „rigid și reactiv” Actualul cadru legal este adaptat petițiilor, însă nu oferă un instrument rapid prin care cetățenii să poată evalua serviciile primite, explică inițiatorii. „Instituția petiției, deși fundamentală pentru statul de drept, s-a dovedit a fi un instrument rigid și reactiv, neadecvat pentru monitorizarea calității curente a serviciilor prestate la ghișeu sau pentru semnalarea unor disfuncționalități imediate”, se arată în susținerea proiectului. Parlamentarii USR spun că noul mecanism „vine să completeze, nu să înlocuiască procedura petiționării clasice”, permițând transmiterea rapidă a feedback-ului prin eliminarea unor formalități birocratice precum deplasarea la registratură sau redactarea unor cereri.
Potrivit acestora, măsura ar putea contribui la creșterea transparenței și a încrederii în administrație, la reducerea birocrației și la îmbunătățirea serviciilor publice, fără costuri suplimentare importante pentru bugetul de stat. Consiliul Legislativ: mecanismul depășește sfera legii petițiilor Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul, dar atrage atenția că mecanismul propus nu se limitează la procedura de soluționare a petițiilor. „Mecanismul propus nu este limitat la activitatea de primire, înregistrare și soluționare a petițiilor, ci vizează, în mod general, evaluarea serviciilor publice prestate de autoritățile și instituțiile publice”, se arată în aviz.
Din acest motiv, instituția consideră necesară clarificarea scopului reglementării, astfel încât să fie stabilit clar dacă mecanismul rămâne în sfera petițiilor sau devine un instrument general de evaluare a serviciilor publice. CES: feedback-ul digital nu poate înlocui petițiile Și Consiliul Economic și Social a avizat favorabil inițiativa, dar subliniază că noul mecanism nu trebuie confundat cu dreptul constituțional la petiție. Potrivit acestuia, „mecanismul de feedback digital nu trebuie să înlocuiască, să limiteze sau să descurajeze dreptul de petiționare”, iar cetățenii trebuie informați că evaluarea transmisă prin formularul digital nu produce efectele juridice ale unei petiții.
CES recomandă garanții privind anonimatul utilizatorilor, protecția datelor personale, menținerea unor modalități alternative pentru persoanele fără acces la tehnologie și evitarea folosirii evaluărilor anonime pentru sancționarea automată a funcționarilor publici. ANFP cere clarificarea modului de evaluare Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) apreciază că proiectul este oportun pentru îmbunătățirea calității serviciilor publice și susține promovarea acestuia. Totuși, instituția propune modificarea textului pentru a evita interpretările potrivit cărora cetățenii ar evalua soluția primită la petiție.
ANFP recomandă ca legea să prevadă explicit că formularul digital permite acordarea de calificative privind promptitudinea și calitatea serviciilor oferite de instituțiile publice, „care nu vizează soluția comunicată beneficiarului prin răspuns”, precum și transmiterea de propuneri de îmbunătățire. Lipsește punctul de vedere al Guvernului Pentru continuarea parcursului legislativ mai este așteptat punctul de vedere al Guvernului, solicitat în prima săptămână a lunii iunie. Dacă legea va fi adoptată, instituțiile publice vor avea la dispoziție 90 de zile pentru implementarea mecanismului și afișarea codurilor QR, după elaborarea normelor tehnice.