Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Casemiro, jucătorul de pe teren cu cele mai multe erori, a marcat golul cu care Brazilia a revenit în meci Campionatul Mondial continuă să le dea peste nas celor care mai cred că fotbalul se joacă după cotele caselor de pariuri și după valoarea loturilor de pe Transfermarkt. Dacă în faza grupelor marile naționale încă puteau invoca oboseala, căldura, fusul orar sau lipsa motivației, în optimi nu mai există alibiuri.
Există doar calificați și eliminați. După ce au declarat țanțoș că „pentru noi Mondialul abia acum începe”, au aflat că s-a și terminat și că trebuie să schimbe biletele de întoarcere pe care le rezervaseră pentru date de după finală. Prima mare victimă a fost Germania .
Și, odată cu ea, s-a evaporat și meciul pe care îl aștepta aproape toată lumea: Germania – Franța. Paraguay a avut însă prostul obicei de a nu citi scenariul scris de televiziuni și sponsori. Sud-americanii au venit să joace fotbal, nu să faciliteze un blockbuster european.
Pentru nemți urmează zile grele. Presa germană nu are obiceiul să mângâie pe cap naționala după eșecuri, iar întoarcerea acasă seamănă mai degrabă cu un drum spre eșafod decât cu revenirea unei echipe eliminate onorabil. Englezul Gary Lineker spunea înaintea turneului că „Germania are cea mai slabă echipă din istoria sa”.
Mulți au ridicat din sprâncene și au pus declarația pe seama vechii rivalități anglo-germane. Astăzi, vorbele lui sună mai degrabă ca un diagnostic decât ca o provocare. Dacă există un om care privește aceste optimi cu un zâmbet larg, acela este Jose Mourinho.
Portughezul și-a exprimat de mai multe ori nemulțumirea față de programul pe care-l au noii elevii săi de la Real Madrid, iar Mondialul pare hotărât să-i dea dreptate. Arda Güler a plecat acasă. Antonio Rüdiger a plecat și el.
Federico Valverde i-a urmat. Parcă cineva bifează, unul câte unul, numele de pe lista antrenorului portughez pe care-i vrea cât mai repede în pregătire la Madrid. Sigur, poate Mourinho nu se bucură că pierd fotbaliști mari.
Dar nu poate să nu-și dorească pentru sezonul viitor să îi aibă cât mai repede la pregătire. Mai ales că există și cele 21 de zile de concediu obligatoriu pentru cei care participă la Mondial. Uneori, un antrenor câștigă și când jucătorii lui pierd, iar cinismul lui Mourinho este emblematic.
Marocul nu mai este o surpriză. Cine încă îl tratează ca pe un accident fotbalistic nu a înțeles nimic din evoluția ultimilor ani . După ce acum patru ani a schimbat imaginea fotbalului african, acum Marocul pare hotărât să schimbe și geografia.
Dacă până acum vorbeam despre Țările de Jos, după prestația Olandei ar trebui să le spunem, măcar pentru o perioadă, Țările de Foarte de Jos. Olandezii pur și simplu n-au existat. Au alergat după adversari, au pierdut dueluri, au părut mereu cu o secundă în urmă.
Echipa lui Koeman a avut posesia inutilă și pasele fără direcție, în timp ce marocanii au avut exact ceea ce contează în fotbal: intensitate, curaj și eficiență. Ironia este că generația franceză a Marocului s-a dovedit superioară generației olandeze a lui Koeman. Academia fotbalului francez continuă să producă fotbaliști excepționali chiar și pentru alte naționale.
Iar dacă tot vorbim despre influența olandeză, trebuie remarcat că până și Curacao, considerată de mulți o „Olandă în miniatură”, a lăsat la acest Mondial o impresie mai plăcută decât Olanda adevărată. Curacao a venit fără complexe și a jucat cu entuziasm. Olanda a venit cu complexe și a plecat fără glorie.
Brazilia s-a calificat, dar dacă n-ai fi văzut tricourile galbene ai fi avut dificultăți să recunoști echipa. Singurul brazilian autentic de pe teren a fost Vinicius. Singurul care a mai încercat un dribling fără rost practic, o „floricică”, o accelerare imposibilă, un gest tehnic care să ridice spectatorii în picioare.
Ceilalți au jucat un fotbal surprinzător de european.