În 1992, România a trăit două momente care păreau să spună lucruri opuse despre ea însăși. În aprilie, sute de mii de oameni au ieșit pe străzile Bucureștiului ca să-l vadă pe Regele Mihai, ajuns acasă după aproape jumătate de secol de exil. În toamnă, aceeași țară l-a reales pe Ion Iliescu în fruntea statului. MEDIAFAX, agenție care împlinește acum 35 de ani, a relatat ambele evenimente pe măsură ce se petreceau. Împreună, ele arată cât de nehotărâtă era tânăra democrație românească la doar doi ani după căderea comunismului.
Vizita Regelui din 25-27 aprilie 1992 a avut o greutate care depășea cu mult cele trei zile petrecute în țară. Mihai I fusese forțat să abdice pe 30 decembrie 1947 și plecase din România la începutul lui ianuarie 1948. De Paștele anului 1990 încercase deja să revină, însă autoritățile nu i-au permis intrarea. De data aceasta, puterea de la București nu l-a mai putut opri, iar imaginile au fost greu de ignorat pentru cei care se temeau de o eventuală popularitate a monarhiei. După slujba de la Biserica Sfântul Gheorghe, aproape de kilometrul zero, mulțimea a umplut centrul Capitalei. Pe 27 aprilie, Regele a plecat cu avionul. În urmă a rămas o imagine care avea să intre în memoria colectivă.
Entuziasmul de pe stradă nu a schimbat însă echilibrul de putere. Pe 27 septembrie, românii au votat pentru Parlament și în primul tur al prezidențialelor, primele alegeri organizate după adoptarea noii Constituții. Harta politică era deja alta decât în 1990. Frontul Salvării Naționale, care câștigase atunci detașat, se rupsese în martie 1992: Petre Roman a rămas la conducerea FSN, iar Ion Iliescu și susținătorii lui au înființat Frontul Democrat al Salvării Naționale. Pe partea cealaltă, opoziția se strânsese în Convenția Democrată Română, alianță din care făceau parte PNȚCD și mai multe formațiuni liberale și civice. Candidatul CDR la președinție era Emil Constantinescu.
Pentru prima dată, șeful statului nu a fost ales din primul tur. Iliescu, președinte în funcție, nu a obținut majoritatea necesară și s-a confruntat cu Constantinescu în turul al doilea. Scrutinul a fost reluat după două săptămâni și s-a încheiat tot cu victoria lui Iliescu, care a primit un nou mandat de patru ani. Victoria a fost însă mai strânsă decât în 1990. Faptul că opoziția a reușit să-l ducă în turul doi arăta că se poate organiza și că poate aduna voturi. Patru ani mai târziu, același Emil Constantinescu avea să câștige președinția.
Și rezultatul alegerilor parlamentare a arătat cât de mult se schimbase scena politică. Nu mai exista un partid care să domine aproape complet Parlamentul, așa cum se întâmplase după primul scrutin postdecembrist. Puterea trebuia de acum negociată, iar majoritățile se construiau prin alianțe. Pentru o presă care abia începea să recâștige încrederea publicului după deceniile de propagandă, 1992 a fost un an cu multe subiecte. Informațiile transmise de MEDIAFAX erau preluate de publicațiile vremii, iar numele agenției a ajuns tot mai des asociat cu știrile despre momentele importante ale perioadei.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original