Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Accident grav în Suceava Un tânăr de 24 de ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, miercuri dimineaţă, în localitatea Todireşti, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit acestora, în accident au fost implicate un autoturism şi un autocamion.
„Trei persoane (bărbaţi) din autoturism au fost preluate de cadrele medicale şi paramedicale. Una dintre acestea era în stop cardio-respirator şi i s-au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire, după finalizarea protocolului medical, a fost declarat decesul bărbatului, în vârstă de 24 de ani.
Ceilalţi doi răniţi, conştienţi şi cooperanţi, cu diferite traumatisme, au fost transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, au precizat oficialii ISU. La locul accidentului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.